Meleul din noapte

Trecând deja destule ore de la finalul meciului de la Vaslui, n-am să mai accentuez pe ce-am înțeles sau pe ce n-am înțeles din jocul Stelei. Mă voi referi la un episod straniu, petrecut imediat după fluierul final.

După ce italianul Valeri a pus capăt meciului, Reghecampf și-a adunat jucătorii și secunzii pe gazon, într-un soi de ședință operativă și umedă, fiindcă ploua de rupea. În mijlocul a vreo douăzeci de capete plecate, antrenorul a ținut un discurs de vreo jumătate de minut, în care probabil că le-a rezumat elevilor și colaboratorilor săi cauzele eșecului.

Nu e prima dată când antrenorul Stelei procedează astfel la înfrângere, la fel făcea și la Chiajna, și la Bistrița. Dar nicăieri această excentricitate nu s-a bucurat de o asemenea vizibilitate ca la finalul derbyului de la Vaslui.

Episodul a semănat cu un fel de time-out de la sporturile cu mâna, handbal, volei, baschet. Acolo însă, când se cere time-out, lucrurile sunt în plină desfășurare, mai e de jucat, iar antrenorii transmit ce e de făcut. La Vaslui nu mai era nimic de făcut, meciul se terminase, se trăgeau concluzii, probabil se pronunțau sentințe, însă aceste lucruri puteau fi făcute dincolo de ușa închisă a vestiarului. Sunt chestiuni de intimitate, nu trebuie să vadă zece mii de oameni cum își ceartă un antrenor jucătorii. Chiar dacă îi încurajează după înfrângere, tot o chestiune de intimitate este, care și ea trebuie să aibă loc în vestiar, în autocar sau în orice alt spațiu protejat, nicidecum în public.

Să nu se supere Reghe, dar totul a semănat a execuție publică în Afganistan! O umilire în fața unei țări întregi, pentru că nici un regizor de transmisie nu întrerupe directul când are o asemenea trufanda în direct. Sau, mai concret, o puternică forță de presiune pe umerii jucătorilor, care știu că dacă vor mai pierde și altă dată, vor fi iarăși certați în văzul lumii.

Însă dincolo de efectul psihologic, așa ceva e dăunător punții dintre antrenor și jucători. În loc de un profesor și un lider, acesta riscă să devină în unele momente gâdele cu cagulă pe față și cu tăișul toporului sclipind în lumina reflectoarelor.