Românca a povestit ieri ce a făcut în timpul pauzei forțate pe care a luat-o la meciul cu Sabine Lisicki
Sorana Cîrstea mai are un singur pas de făcut pentru a-și egala cea mai bună performanță de la US Open, turul trei pe care l-a atins în 2009, adică să se impună în duelul din această seară cu Anna Tatishvili (73 WTA). În paralel cu provocările oferite de jocurile susținute pe hardul american, românca a primit oferta de a scrie pe blogul WTA pe parcursul turneului de la US Open, una de nerefuzat. „Puțini oameni știu că îmi place să scriu, astfel încât în loc de a-mi pune gândurile în carnețelul meu negru așa cum fac mereu, le voi pune aici în timpul turneului. Așa, puteți avea o privire asupra lumii mele interioare”, spune Sorana Cîrstea.
Într-un discurs relaxant, după un succes important obținut în fața unei jucătoare de Top 20, românca situată pe locul 38 WTA a dezvăluit, printre altele, ce a făcut în timpul pauzei de luni, cauzată de ploaia care s-a abătut în New York: „Oamenii mă întreabă ce fac eu în timpul ploilor care întrerup meciurile. Spre exemplu, azi (n.r. luni seara) am stat în vestiar în cea mai mare parte a timpului. De obicei, îmi pun căștile cu muzica mea și volumul dat la maxim și încerc să stau singură. Nu-mi place să interacționez cu multe persoane în timpul unei pauze, prefer să rămân concentrată asupra jocului. Dar nu vă faceți griji, odată ce meciul s-a încheiat devin din nou prietenoasă”. Sorana a mai spus că prima zi de „muncă” la US Open a durat aproximativ 12 ore, iar la hotel se simte ca acasă, din moment ce petrece în diverse locații 300 de zile din cele 365 ale unui an.
Sorana s-a declarat fan al orașului New York, în condițiile în care își face acolo vacanțele în luna noiembrie și poate oferi sfaturi gratuite oricui despre metropolă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER