Liviu Ciobotariu este noul antrenor al lui CSMS Iași. Tehnicianul a condus în această dimineață primul antrenament în Copou, după care a semnat un contract pe două sezoane cu gruparea ieșeană. Obiectivul va fi menținerea echipei în Liga I.
„Am discutat cu domnul primar Gheorghe Nichita despre proiectul de la Iași care a fost început de ceva timp. Am venit la Iași cu inima deschisă și sper să facem o treabă bună. Am semnat pe doi ani cu Iașiul, obiectivul fiind unul realist, menținerea echipei în prima ligă”, a declarat Liviu Ciobotariu.
Tehnicianul va fi prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă la Primărie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER