Conceptul „Comeback” în sport vizează revenirea spectaculoasă a unui sportiv sau a unei echipe dintr-o situație aproape imposibilă, când sunt depășite orice așteptări.
În principiu, este vorba despre o situație în care adversarul este în avantaj, dar în mod uimitor lucrurile se schimbă complet. Putem observa astfel de momente destul de des inclusiv în fotbalul românesc, însă evenimente de amploare sunt destul de rare.
Unii dintre noi ne putem aminti, cu siguranță, de acel meci incredibil dintre Dinamo București și Foresta Fălticeni, disputat în Divizia A (fostul nume al primei ligi din campionatul românesc de fotbal), pe data de 11 noiembrie 2000. Echipa din Capitală juca pe teren propriu și conducea cu 4-0 în minutul 47, fără a părea că poate avea probleme în a câștiga meciul. Foresta a revenit însă pe tabelă și a marcat în minutele 63, 73, 75, 82 și 90, reușind o victorie care a rămas în istoria fotbalului din România.
De curând, Hoffenheim, una dintre adversarele celor de la FCSB în actualul sezon din Europa League, a avut parte de asemenea de un meci cu o evoluție total neașteptată.
În etapa cu numărul 5 din Bundesliga, Hoffenheim a primit vizita celor de la Werder Bremen. Gazdele conduceau cu 3-0 în minutul 12, însă 6 minute mai târziu a fost consemnat un eveniment care a schimbat cursul jocului: fundașul Nsoki a fost eliminat. În cele din urmă, oaspeții s-au impus cu 4-3.
Iată alte exemple memorabile de reveniri impresionante consemnate în istoria sportului:
Legendarul Muhammad Ali, boxer profesionist desemnat „Sportivul secolului” în anul 1999 de către revista americană Sports Illustrated, a fost protagonistul unui meci cu totul special. Este vorba despre confruntarea sa cu George Foreman, din anul 1974, denumită „Rumble in the Jungle”. Deși era considerat un outsider în fața deja celebrului Foreman, Muhammad Ali a câștigat prin knock-out în runda a opta.
Finala NBA 2016 (liga de baschet care își desfășoară activitatea în Statele Unite ale Americii și Canada) a rămas în memoria fanilor pentru modul inedit în care s-a desfășurat. Cei de la Cavaliers au revenit după ce au fost conduși cu 3-1, câștigând seria cu 4-3. LeBron James a condus echipa spre primul titlu din istoria Cavaliers, ceea ce i-a adus statutul de succesor al lui Michael Jordan în baschetul nord-american.
În finala turneului de tenis de la Wimbledon din anul 2019, Djokovic a salvat două mingi de meci în finala de cinci seturi împotriva lui Federer, câștigând într-un tie-break decisiv. A fost cea mai lungă finală din istoria de la Wimbledon și o revenire incredibilă pentru Novak Djokovic. Meciul epic a adus față în față două staruri ale tenisului mondial, rezultând un spectacol formidabil.
Finala Ligii Campionilor la fotbal european în anul 1999 a reprezentat o confruntare între fotbalul britanic și cel german. Manchester United, în acel moment una dintre cele mai puternice echipe de pe continent, era condusă cu 1-0 până în minutul 90. Englezii au reușit ceea ce părea imposibil: au marcat două goluri în prelungiri (prin Teddy Sheringham și Ole Gunnar Solskjaer), câștigând cu 2-1 într-o partidă dramatică pentru mult râvnitul trofeu.
Tot în Finala Ligii Campionilor, 6 sezoane mai târziu, britanicii au avut parte din nou de o situație favorabilă, într-un meci spectaculos. La pauză, AC Milan conducea cu 3-0, dar Liverpool a reușit să egaleze și a câștigat partida în urma loviturilor de departajare de la 11 metri. În timpul regulamentar, pentru italieni au marcat Maldini și Crespo (dublă), iar pentru englezi au punctat Gerrard, Smicer și Alonso.
Exemplele de mai sus ilustrează că, uneori, ai nevoie nu doar de talent, ci și de noroc sau cel puțin de abilitatea de a-ți gestiona cât mai bine norocul.
Performanța depinde de multe elemente, dar în unele situații există confruntări sportive între persoane sau echipe care se află la un nivel foarte asemănător. Totuși, una dintre cele două părți trebuie să câștige, dacă este vorba despre dueluri pentru un trofeu sau unde rezultatul de egalitate nu este permis.
Modul în care funcționează norocul și lipsa totală de predictibilitate se reflectă și în atractivitatea jocurilor de online casino. În special în cazul sloturilor, acolo unde totul gravitează în jurul norocului. De altfel, chiar și la jocuri precum blackjack sau poker, la care strategia, abilitățile și experiența sunt foarte relevante, inspirația de moment poate fi decisivă asupra rezultatului unei sesiuni de joc.
Așadar, dacă urmărești la TV sau în tribune un eveniment sportiv, nu uita că în orice moment se poate schimba soarta partidei. Chiar dacă una dintre părți este în avantaj, fie acesta și consistent, există șansa ca cealaltă parte, cu ceva noroc, să întoarcă rezultatul în favoarea sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER