BETANO a primit titlul onorific de susținător al Crucii Roșii Române
BETANO.com, a primit distincția de membru susținător al Societății Naționale de Cruce Roșie din România. Titlul onorific a fost decernat în cadrul evenimentului de aniversare a 145 de ani de activitate umanitară a Crucii Roșii în România, desfășurat în data de 1 iulie 2021.
BETANO a fost singurul operator din industrie din România distins cu acest titlu în cadrul evenimentului la care au luat parte înalte oficialități ale statului și numeroși reprezentanți diplomatici. Titlul onorific a fost acordat în semn de recunoaștere a sprijinului pe care BETANO l-a oferit în primăvara anului 2020, donând 100.000 euro către Crucea Roșie Română. Acest ajutor a fost oferit în primele săptămâni de la izbucnirea pandemiei COVID-19 și a servit la achiziționarea urgentă a echipamentelor si a materialelor de protectie necesare spitalelor din România.
„Ne face o deosebită bucurie să susținem comunitățile în mijlocul cărora ne desfășurăm activitatea, iar cea mai mare satisfacție a noastră este atunci când rezultatele vorbesc de la sine. Titlul onorific primit de BETANO România subliniază încă o dată angajamentul nostru de a sprijini necondiționat. Nu în ultimul rând, doresc să felicit echipa BETANO România pentru excelența de care dau dovadă pe toate planurile”, a declarat Panos Konstantopoulos, Chief Marketing Officer Kaizen Gaming.
„Am avut onoarea să reprezentăm BETANO în cadrul celebrării a 145 de ani de activitate umanitară a Crucii Roșii din România. Distincția primită de BETANO pentru susținerea luptei împotriva COVID-19 ne onorează atât pe plan local, cât și la nivel regional, cu atât mai mult cu cât am fost singurul operator din industrie care s-a remarcat alături de branduri foarte puternice. Cu această ocazie, reiterăm angajamentul BETANO în zona de susținere a societății, de implicare activă în problemele comunității și de promovare a performanței”, a declarat Dragoș Mîndreci, Country Manager BETANO România.
Acțiunile BETANO de reducere a presiunii exercitate de pandemie au continuat prin proiectul „Masă pentru Doi”. Acest proiect, demarat în decembrie 2020, a vizat susținerea cadrelor medicale din linia întâi și a sectorului HoReCa, BETANO oferind 15.000 de prânzuri calde personalul sanitar din secțiile de primiri urgențe și terapie intensivă a cinci spitale din România. Meniurile au fost pregătite de restaurante atent selecționate, având în vedere reputația excelentă și impactul major pe care criza l-a avut asupra acestora.
***
Despre BETANO.com
BETANO face parte din grupul Kaizen Gaming, leader pe piața de GameTech din Grecia, alături de brandul Stoiximan. BETANO are o prezență activă în zona de Joc Responsabil, prin implementarea unor soluții inovatoare, bazate pe utilizarea Inteligenței Artificiale (AI), pentru a veni în sprijinul utilizatorilor și a le oferi o experiență de pariuri sportive și cazinou online completă.
În România, BETANO investește constant în susținerea sportului de performanță și a sportivilor de elită, fiind partenerul principal al echipei CS U Craiova, partenerul oficial al echipei de fotbal FCSB, partenerul oficial al celei mai bune luptătoare a României, Alina Vuc, al gimnastului român Marian Drăgulescu și al echipei de canotaj Gianina Beleagă – Ionela Cozmiuc, dar și partenerul principal al Federației Române de Automobilism Sportiv pentru Campionatul Național de Raliuri. De asemenea, BETANO a încheiat parteneriate strategice cu fostul jucător de fotbal la echipele Steaua și Rapid, Narcis Răducan, cu Ciprian Marica, fostul internațional român, dar și cu pilotul de raliu Simone Tempestini. BETANO susține performanța în toate ramurile sportive, devenind în urmă cu puțin timp partenerul principal al celei mai bune echipe de Counter-Strike: Global Offensive din România, Nexus Gaming CS:GO. De asemenea, compania susține comunitățile din toate țările în care este prezentă, prin implicarea în proiecte ample de responsabilitate socială la nivel regional.
Grupul este prezent în șase țări: în Grecia și Cipru, prin brandul Stoiximan, și în Germania, România, Portugalia și Brazilia, prin brandul internațional BETANO. Pentru mai multe detalii, vizitați: BETANO.com și pagina de Facebook.