Raliul Brașovului a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 50, fiind totodată etapa a doua a sezonului competițional 2021 pentru Campionatul Național de Raliuri Betano. Echipajul susținut de Borsec și format din Adrian Teslovan și Vajk-Imre Cseh a reușit un start bun și o clasare pe locul doi la clasa RC2N.
La ediția din acest an a TESS Rally Brașov s-au înscris 80 de echipaje, care au concurat pe o serie de probe noi, dar și probe consacrate, inclusiv o probă de noapte. La final, echipajul format din Adrian Teslovan și Vajk-Imre Cseh a obținut un rezultat peste așteptări, având în vedere dificultatea probelor. Raliul Brașovului nu s-a dezmințit nici anul acesta, chiar dacă nu a nins în timpul raliului, a fost o etapă dificilă cu probe a căror suprafață își schimba aderența continuu.
„Este un rezultat la care nu ne-am așteptat având în vedere problemele pe care le-am întâmpinat la sesiunile de teste premergătoare debutului în noul sezon. Echipa tehnică Omega Motorsport a reușit să pregătească mașina exemplar, iar noi am încercat să ținem un ritm susținut, dar în zona de siguranță, având în vedere faptul că eram la primii kilometri parcurși în regim de cursă. Suntem mulțumiți de rezultatul obținut, nu ne-am așteptat, și este o surpriză chiar și pentru noi. Apa minerală naturală Borsec la cei 215 ani pe care îi împlinește anul acesta este partenerul nostru și în acest sezon. Mulțumim partenerilor care ne susțin și în acest sezon – UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Hofigal, Cipi, Defi, Mobil 1 prin Star Lubricants, Set-Prod Com, Interflon și partenerilor media KissFM și Vice România”, a declarat pilotul Adi Teslovan.
În condițiile în care Raliul Bucovinei s-a amânat, următoarea etapă în Camionatul Național de Raliuri Betano este Raliul Harghitei, care se va desfășura în perioada 7-8 mai, la Odorheiu Secuiesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER