Dinamo – U Craiova: Andrei Ivan şi-a format un obicei din a marca împotriva „câinilor”
Dinamo – U Craiova, meci din runda cu numărul 25, se joacă joi seară, de la ora 19:55. Partida are o importanţă la fel de mare atât pentru Dinamo, care încă mai speră într-o salvare miraculoasă de la retrogradare, cât şi pentru Craiova lui Reghecampf, care trebuie să se califice în play-off.
Craiova, o singură victorie în 2022. Dinamo, înfrângeri pe linie
În etapa din weekend, Craiova a „smuls” un punct din meciul împotriva lui CFR Cluj şi, chiar dacă un egal împotriva campioanei nu poate fi considerat un rezultat negativ, numărul de puncte acumulat de olteni este prea mic în comparaţie cu aspiraţiile lor.
Singura victorie a Craiovei din acest an a fost chiar în prima etapă de la revenire, cu Rapid, însă a urmat înfrângerea de la Sfântu Gheorghe, iar Laurenţiu Reghecampf simte presiunea unei posibile demiteri în cazul în care victoriile nu încep să-şi facă mai des drum spre Craiova.
În Ştefan cel Mare, situaţia devine tot mai disperată cu fiecare etapă care trece. „Câinii” sunt pe penultimul loc în clasament şi au cea mai slabă apărare din campionat, cu 52 de goluri primite în 24 de etape. Meciul retur a fost unul de coşmar, ca multe alte meciuri de altfel pentru dinamovişti. Atunci Craiova s-a impus cu 5-0.
Repetă Craiova succesul din tur? Vezi aici SuperPariurile din oferta Superbet!
Andrei Ivan este călăul dinamoviştilor
Cariera lui Andrei Ivan a renăscut în acest sezon. După experienţele mai puţin plăcute la Krasnodar sau Rapid Viena, Ivan a descoperit din nou plăcerea de a marca sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf.
Atacantul născut la Moreni, cu 11 meciuri în naţionala României, a înscris de 11 ori în acest sezon, în toate competiţiile, şi se luptă pentru titlul de golgheter în România cu Jefte sau Florin Tănase.
Iar meciurile împotriva lui Dinamo sunt cu adevărat speciale pentru Andrei Ivan. Puţini atacanţi se pot lăuda că au marcat mai multe goluri decât Ivan împotriva „câinilor”. Şase goluri în 11 meciuri cu Dinamo are Ivan, regăsindu-se pe lista marcatorilor inclusiv la umilinţa din tur, din Bănie.
Marchează din nou Ivan? Vezi aici pariurile Speciale pentru Dinamo – U Craiova!
Reghecampf şi Dinamo, o rivalitate eternă
Laurenţiu Reghecampf are propriul „război” cu Dinamo şi nu doar pentru că a antrenat la marea rivală a „câinilor”.
Dinamo este echipa pe care Reghecampf a întâlnit-o cel mai des în cariera sa de antrenor. Are 19 meciuri împotriva clubului din Ştefan cel Mare, dintre care şase victorii, şapte rezultate de egalitate şi alte şase înfrângeri.
A trecut mult şi bine de la ultima înfrângere suferită de Reghecampf împotriva lui Dinamo. A câştigat ultimele trei partide, indiferent că s-a aflat pe banca celor de la FCSB sau pe banca Craiovei, aşa cum a fost cazul la meciul din turul campionatului.