Nicio altă afecțiune nu este atât de des întâlnită precum durerea de spate. Cel puțin odată în viață, fiecare dintre noi se plânge de așa ceva. Chiar și copiii au asemenea probleme. De cele mai mult ori, sunt dureri pasagere, care trec așa cum au părut. Uneori însă ascund unele afecțiuni. Pentru că pot fi și boli grave, cel mai bine este să consultăm un medic. Când ne doare spatele, problemele pot fi multiple. Rareori este ceva legat de musculatură, adică o întindere sau ceva de genul. Cea mai afectată este, în schimb, coloana vertebrală. Aceasta, fiind “osia” centrală a corpului uman, joacă un rol esențial. Ea este vitală în susținerea corpului, protejând măduva spinării. Din cauza unor factori variați, cum ar fi postura incorectă, traumatismul sau îmbătrânirea, coloana vertebrală poate suferi diferite afecțiuni. Fractura ei este cea mai periculoasă, ducând chiar la decesul persoanei. Totuși, coloana poate avea multe alte probleme, din cele mai diverse. Din fericire, medicina modernă a găsit soluții pentru multe dintre ele. Unele au chair rate de succes remarcabile.
Nu există nicio altă afecțiune mai des întâlnită decât aceasta. De câte ori ne doare spatele, cele mai multe șanse este să avem o hernie de disc. În această problemă de sănătate un disc intervertebral al coloanei cunoaște o deteriorare. Conținutul său gelatinos se deplasează spre exterior. O astfel de afecțiune poate provoca dureri intense, amorțeală, slăbiciune în membre. Cauzele herniei de disc includ ridicarea greutăților, mișcările bruște, îmbătrânirea. Hernia este lombară sau cervicală, arareori toracală. În ceea ce privește tratamentul pentru hernia de disc, acesta este de mai multe tipuri. El poate fi non-invaziv, însă se poate ajunge și la intervenții chirurgicale. În situațiile mai puțin grave, se recomandă repausul, antiinflamatoarele. Pentru a reduce durerea sau inflamația, există multiple terapii. Cea mai cunoscută este kinetoterapia. Ajută la întărirea mușchilor din jurul coloanei vertebrale, prevenind recurența. Dacă durerea persistă, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a îndepărta partea herniată a discului. Totuși, această este recomandată doar în cazuri extreme, rata de recurență fiind mare.
De multe ori, confundăm unele dureri cu herniile descrise mai sus, deși sunt strâns legate. Însă doar un medic ne poate spune diferența. O altă afecțiuni este sciatica sau lombosciatica. Această este o afecțiune caracterizată prin durere de-a lungul nervului sciatic. Durerea se extinde de la zona lombară prin fese, ajungând până la picioare. Este adevărat că poate fi cauzată de o hernie de disc. Însă mai există și cauze precum stenoza spinală sau alte probleme care exercită presiune asupra nervului sciatic. Se poate trata cu medicamente, exerciții fizice, terapie fizică. Medicamentele sunt utilizate pentru a reduce durerea debilitanta. Mulți specialiști au recomandat exercițiile pentru întărirea mușchilor spatelui și picioarelor. Ca și în cazul herniei menționate mai sus, intervenția chirurgicală este efectuată doar în situații extreme.
Probabil este cea mai frecventă afecțiune a copiilor și adolescenților. Vorbim despre scolioză. Este o deformare laterală a coloanei vertebrale. Cum spuneam, apare cel mai frecvent în perioada de creștere, cu precădere în adolescență. Aceasta poate fi influențată de factori genetici, afecțiuni neuromusculare, dar apare și fără o cauză anume. De multe ori, statul cocoșat la birou, duce la instalarea scoliozei. În cazurile ușoare, se recomandă monitorizarea regulată. Nu trebuie ignorate exercițiile de corectare posturală pentru a menține coloana vertebrală cât mai dreaptă. Utilizarea unui corset poate ajuta la prevenirea curburii extreme, dacă situația se agravează. Doar în situații severe este recomandată intervenția chirurgicală.
Mai sunt unele situații în care spațiile din coloana vertebrală se îngustează, exercitând presiune asupra nervilor. În acest caz vorbim despre stenoza spinală, ce apare în zona lombară sau cervicală. Afecțiunea aduce cu sine dureri, amorțeală, slăbiciune în membre. Poate fi confundată cu hernia de disc. Îmbătrânirea este principala cauză. Însă se mai întâmplă și ca artrită ori modificările degenerative ale coloanei vertebrale să ducă la apariția stenozei. Se poate ameliora cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare sau a injecțiilor cu steroizi. Exercițiile fizice regulate pot ajuta la menținerea flexibilității, reducând simptomele. În cazurile grave, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a decomprimă nervii, restabilind funcția normală.
Nu se întâlnește decât la anumite vârste. Însă este agravată de factori precum traumatismele sau solicitarea excesivă a coloanei vertebrale. Boala discului degenerativ este o afecțiune în care discurile intervertebrale se deteriorează treptat. Durerile provocate de această afecțiune sunt deosebit de mari. Ca și în celelalte afecțiuni ale coloanei, descrise mai sus, medicația poate fi o soluție. Însă, fiind vorba adesea de vârste înaintate, medicul poate recomanda intervenții chirurgicale. Acestea constau în îndepărta discurilor deteriorate. Se va stabiliza coloana vertebrală prin fuziune spinală sau alte tehnici.
Cum spuneam mai sus, avem diferite afecțiuni. Însă, uneori, pot exista accidentări spontane. În cazuri grave, coloana vertebrală poate fi fracturată. Durerile sunt deosebit de mari, fiind uneori urmate și de probleme neurologice. În cele mai multe situații, vorbim despre tratarea prin intervenții chirurgicale, uneori coloana fiind fixată în șuruburi. Medicul va fi cel care poate să recomande cel mai bun tratament.
După cum am specificat la început, coloana este printre cele mai importante componente ale corpului. Afecțiunile acesteia pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții. Din fericire, acum medicina a evoluat, având diverse metode. Dacă lăsăm lucrurile la voia întâmplări însă, este posibil să ajungem la imposibilitatea de a ne mai mișcă. Intervențiile chirurgicale ne pot ajuta, însă sunt recomandate doar ca și ultimă metodă. Dacă însă suntem atenți, avem un stil de viață echilibrat, facem mișcare, putem evita multe neplăceri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER