Jannik Sinner, marele favorit de la Turneul Campionilor! ADVERTORIAL
A 55-a ediție a Turneului Campionilor, găzduită de orașul italian Torino, îl are în centrul atenției pe Jannik Sinner (23 de ani, 1 ATP). Reprezentantul gazdelor joacă pentru prima dată în carieră în fața propriilor fani din postura de lider al clasamentului mondial, a început competiția perfect, cu o victorie în minimum de seturi, și e considerat la unison marele favorit la câștigarea trofeului pe care l-a ratat „la mustață” în 2023.
Va reuși Sinner să se ridice la nivelul așteptărilor pe care chiar el le-a creat în acest sezon? Aflăm live pe Superbet, alături de Streaming, SuperCote, Pariuri Speciale, Pariuri Antepost și opțiunea SuperAvantaj!
Sinner și restul
La finalul unui sezon în care Sinner, Alcaraz și Djokovic și-au împărțit marile trofee, ATP Finals a adunat la start cei mai buni opt jucători din 2024, o listă pe care nu se află, însă, și legendarul tenismen sârb. Cu Nole dispărut de pe radar, specialiștii au mutat întreaga discuție spre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, cu un plus evident în dreptul jucătorului italian.
Câștigător la Australian Open, în ianuarie, Sinner a avut un final de an excelent, cu titlul de la US Open, iar forma excepțională pe care o traversează și apetitul pentru jocul pe suprafețele rapide l-au transformat în omul de urmărit și de bătut la Turneul Campionilor. Repartizat într-o grupă cu Alex de Minaur, Taylor Fritz și Daniil Medvedev, Sinner a început excelent, cu o victorie scurtă în fața lui De Minaur, iar marți seară își poate asigura calificarea în semifinale cu un succes contra lui Fritz.
Vezi Oferta Superbet pentru Turneul Campionilor și alege inspirat!
Grație celor peste 70 de victorii strânse în acest an și unui joc ireproșabil, Sinner e și favoritul Cotelor Superbet la câștigarea trofeului: cotă 2.10 pentru un succes în fața propriilor fani.
În 2023, cel mai bun sportiv italian al momentului a fost aproape de întâia sa coroană la Torino. După victorii în grupe cu Tsitsipas, Djokovic și Rune, l-a eliminat în faza semifinalelor pe Daniil Medvedev, apoi a cedat fără drept de apel finala cu Novak Djokovic, scor 3-6, 3-6. La un an de la acel moment, elevul lui Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, vine la Torino cu un alt statut, acela de lider autoritar al circuitului și dublu câștigător de turneu de Grand Slam!