(P) 5 semne care îți arată că e momentul să-ți schimbi telefonul, pe care să nu le ignori

Oricât de performant ar fi telefonul pe care îl folosești, vine o vreme când ești nevoit să-l schimbi. La fel de sigur este și momentul în care va trebui să-l înlocuiești cu unul mai performant, indiferent de câtă grijă ai fi avut de cel vechi. Asta pentru că tehnologia evoluează într-un ritm rapid, pe care dispozitivele mai vechi nu-l pot menține.

Așadar, dacă telefonul pe care îl folosești acum devine tot mai lent, se deteriorează sau este pus la grea încercare atunci când are de ținut pasul cu noile aplicații de care ai vrea să te bucuri, cel mai probabil a venit momentul unui upgrade.

Iată care sunt cele cinci semne care îți spun că e momentul să-ți cumperi un nou telefon.

Nu mai ține bateria

Probabil știi deja regulile „de aur” prin care producătorii de telefoane susțin că poți prelungi durata de viață a bateriei smartphone-ului. Printre ele se numără și acelea care zic să nu lași dispozitivul la încărcat peste noapte, să-l scoți de la încărcat când ajunge la un procentaj aproximativ de 80% și să nu-i lași niciodată bateria să-i scadă sub 20%. Dar cine ține cont cu adevărat de aceste sugestii?

În cazul în care bateria telefonului tău se „scurge” văzând cu ochii sau dacă smartphone-ul se închide brusc, eventual fără niciun preaviz, e semn clar că e timpul să treci la un dispozitiv mai bun. Acest lucru se întâmplă din cauză că, în timp, componentele chimice ale bateriei încep să se degradeze. După multe cicluri de reîncărcare, un acumulator mobil își pierde mult din capacitatea de a menține încărcarea.

Așa că, în loc să fii dependent de încărcător sau să te bazezi mereu pe o baterie externă, te-ai putea gândi la un upgrade.

Telefonul se mișcă greu

Folosit ani la rândul, un telefon va deveni, inevitabil, mai lent. Iar una dintre cele mai frustrante situații în care te poți afla este aceea în care smartphone-ul răspunde foarte greu comenzilor pe care i le dai.

La fiecare update la cea mai nouă versiune de iOS, dacă utilizezi un iPhone, sau de Android, dacă ai ales să folosești un Samsung, telefonul va fi din ce în ce mai solicitat să țină pasul cu noua tehnologie, deznodământul fiind tocmai încetinirea dispozitivului, până când devine foarte greu, ba chiar imposibil de folosit.

O altă cauză pentru care telefonul ar începe să se miște greu ar fi aceea a aplicațiilor care, pe măsură ce primesc update-uri, consumă din ce în ce mai multă memorie RAM. Un iPhone 12 Pro Max sau orice alt model lansat mai recent nu va avea nicio problemă în a ține pasul cu această nevoie a aplicațiilor. În schimb, un telefon apărut pe piață acum cinci ani sau mai mult de atât ar putea fi depășit astăzi, din acest punct de vedere.

Telefonul face poze de slabă calitate

Cu excepția situației în care ești fotograf, ceea ce înseamnă că pozele tale sunt făcute cu un aparat profesionist, telefonul este cel mai la îndemână atunci când vine vorba de cadre pe care vrei să le surprinzi. Din păcate, chiar și atunci când folosești camera smartphone-ului pe modul Pro, imaginile din galerie e posibil să nu te mai satisfacă.

La fel ca celelalte componente ale unui telefon, și obiectivele, dar și softurile care stau în spatele funcției de fotografie, devin din ce în ce mai performante, de la o generație la alta. Așa că, la un moment dat, suita de camere a smartphone-ului tău s-ar putea să fie insuficientă pentru pretențiile tale.

Sigur, poți apela oricând și la aplicațiile de editare foto pentru a mai „păcăli” calitatea pozelor pe care le faci cu telefonul. Însă până la un punct, când ești pregătit să faci upgrade-ul la modelul acela care se laudă cu cadre impecabile, pe care, până acum, le-ai admirat la prietenii tăi.

Telefonul are urme clare de uzură

Nimic nu durează la infinit. Nici măcar telefonul tău. Dacă ai scăpat și ai spart smartphone-ul, pregătește-te să-ți iei unul nou cât mai curând.

La fel de probabil să fi venit momentul unui upgrade este și acela în care lentila camerei s-a ciobit ori dacă semnele uzurii naturale sunt mai pregnante ca niciodată.

Telefonul nu mai are spațiu de stocare

Telefoanele mai noi sunt mai generoase când vine vorba de spațiul de stocare intern. Multe dintre acestea vin cu cel puțin 128GB de memorie. Însă modelele mai vechi de trei ani e posibil să aibă maximum 64GB, care s-ar putea să nu îți fie suficienți în ziua de azi.

Camerele telefoanelor fac poze cu rezoluții din ce în ce mai mari, jocurile mobile devin tot mai performante, iar aplicațiile pe care am ajuns să le folosim zi de zi primesc mai multe funcții ca niciodată. Toate acestea necesită un spațiu suplimentar, preluat din memoria telefonului tău. Dacă dispozitivul dă semne că nu se mai descurcă la fel ca înainte, e cazul să îi faci un upgrade.

Fie că este vorba de uzura fizică sau de cea care ține de software, e bine să știi că niciun smartphone nu va avea o durată de viață nelimitată, iar ziua în care vei fi nevoit să îți schimbi telefonul e undeva aproape. Unele componente, cum este și bateria dispozitivului, pot ceda mai repede decât te-ai putea aștepta. Asta în timp ce alte părți, precum procesorul sau camera, se învechesc pe măsură ce sunt lansate noi tehnologii.

Dacă nu ești pregătit să investești într-un telefon nou, ai oricând posibilitatea de a plăti cu până la 40% mai puțin pe un smartphone recondiționat, cu aceleași funcții și capacități performante pe care le au și telefoanele din magazine. Investește într-un dispozitiv verificat de experți și bucură-te de aceleași beneficii cu care ești obișnuit atunci când îți cumperi un telefon nou, doar că la un preț mult mai mic.

Publicat: 21 12. 2022, 14:54