(P) Cum se construiesc fermecătoarele cuptoare și grătare de grădină zidite
Grătarul sau cuptorul pe lemne au un loc aparte în inimile noastre. Pe lângă faptul că înfrumusețează grădina sau terasa de acasă, acestea sunt responsabile și de gustul inegalabil al preparatelor gătite perfect în aer liber.
Spre deosebire de un gratar gaz sau unul standard pe cărbuni, grătarele și cuptoarele de grădină zidite sunt foarte utile într-o gospodărie, adăugând și un plus de farmec acolo unde sunt construite. În plus, sunt ideale pentru prepararea unor cantități mai mari de mâncare, datorită spațiului de lucru mult mai generos decât cel propus de dispozitivele standard de gătit în aer liber.
Acestea sunt potrivite pentru cei care nu se grăbesc în pregătirea meselor și ideale pentru pregătirea oricărui fel de mâncare. În plus, sunt durabile și rezistente la intemperii, nu trebuie să fie depozitate și propun o atmosferă mult mai caldă decât cele din inox.
Construirea unui cuptor de grădină nu este un proces complicat, însă, pentru rezultate optime, trebuie acordată atenție pașilor necesari precum: alegerea locului, forma și dimensiunea, suprafața și nu în ultimul rând, alegerea materialelor de construcție potrivite.
Planificarea
În primul rând, decideți locul unde va avea loc construcția cuptorului sau grătarului. Spre deosebire de un grătar portabil, celui pe lemne nu îi puteți schimba locația după ce a fost construit. Este de preferat să alegeți o zonă cu mult spațiu în jur. De asemenea, aici este și punctul în care trebuie să puneți pe listă materialele necesare construcției.
În funcție de tipul de cuptor pe care îl alegeți, fie că vorbim despre un grătar de grădină sau despre un cuptor pizza, vei avea nevoie de materiale precum: cărămidă refractară, ciment, mortar și pietriș sau pătură de fibră ceramică, ce contribuie la izolarea vatrei de ardere din cuptoare și grătare.
Fundația
Cel de-al 2-lea pas în construirea unui cuptor zidit este construcția unei baze solide. Baza ar trebui să fie nivelată și suficient de rezistentă pentru greutatea grătarului, fără a se prăbuși sau mișca. Acesta este temelia cuptorului și de obicei, se realizează dintr-un amestec de ciment, pietriș și apă.
Construcția corpului
Pentru construcția zidurilor de susținere ale grătarului, se folosește cărămida refractară, blocuri de BCA sau blocuri din beton. Blocurile din beton reprezintă opțiunea cea mai puțin costisitoare. Avantajul lor este că pot fi tăiate cu ușurință la dimensiunile dorite, însă, dezavantajul este că sunt mai puțin rezistente decât cărămizile.
Cărămida este o alegere bună deoarece, pe lângă aspectul estetic deosebit, menține căldura și, ca material rezistent la foc, nu se descompune ușor atunci când este expusă elementelor și temperaturilor ridicate. Un cuptor din cărămidă este ușor de construit și de utilizat, și nici nu va rugini în timp.
Vatra cuptorului / coșul de evacuare
Vatra este de obicei realizată dintr-o placă de beton, turnată deasupra zidurilor de susținere.
Coșul de evacuare poate fi construit din cărămizi clasice, lipite cu mortar, iar ca și anexe utile pe care le puteți adăuga, ar fi o masă de lucru, un loc special pentru depozitarea lemnelor și dacă bugetul vă permite, un foișor.
Construcția unui grătar de grădină zidit nu este un proiect extrem de dificil dacă ai o oarecare doza de îndemânare. Totuși, necesită atenție la detalii și materiale potrivite. În oferta meșterilor sibieni Pefoc, găsim toată gama de materiale necesare pentru construcția grătarelor și cuptoarelor, dar și servicii de la A la Z pentru construcția de grătare și cuptoare zidite pentru exterior, de pâine sau de pizza, pe vatră sau cu plită, modele industriale sau chiar cu afumătoare.