(P) PENNY România a lansat „Liga Punctelor PENNY” pentru susținerea cluburilor sportive de fotbal pentru copii din toată țara

(P) PENNY România a lansat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marii campioni ai zilelor noastre au provenit din mici sportivi ai deceniilor trecute. S-au apucat de fotbal și, mai mult ca sigur, le-au lipsit multe.

(P) PENNY România a lansat „Liga Punctelor PENNY” pentru susținerea cluburilor sportive de fotbal pentru copii din toată țara

S-a jucat fotbal în teniși, pe teren de bitum, în curtea școlii. Uneori ne-am îmbrăcat cu tricoul fratelui mai mare sau i-am furat adidașii. Toate fac parte din viața noastră.

Timpurile s-au schimbat, anii s-au scurs. Nimic nu mai e la fel. Acum cei mici sunt altfel. Nu mai sunt cu Hagi, Balaci sau Maradona, e vremea lui Ronaldo, Messi și Neymar.

Fiecare dintre noi, mă refer la cei adulți, îi poate ajuta pe cei mici în tentativa acestora de a ajunge și ei campioni. Știm că nu e ușor, dar am avea o șansă.

Atunci când mergem la PENNY avem și șansa de a face bine copiilor printr-un program unic în România. Cumperi și aduni puncte pentru clubul la care joacă copilul sau nepotul său. Sau poate un copil al prietenilor tăi.

Doar bonurile de cumpărături obținute în perioada de desfășurare a programului, adică până în 14 noiembrie 2023 pot fi înscrise în platforma – nu se acceptă bonuri de cumpărături cu o dată anterioară startului programului.

În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 352 de magazine la nivel național.

Participanții în program pot strânge puncte la fiecare sesiune de cumpărături în magazinele PENNY, pe care le pot folosi ulterior pentru a-și susține clubul sportiv de fotbal pentru copii, juniori și tineret din comunitate. Punctele pot fi redirecționate către oricare dintre cluburile fotbalistice înscrise pe platforma, prin introducerea numărului bonului de cumpărături

Care sunt pașii de urmat?

1. Orice club sportiv de fotbal pentru copii, juniori și tineret din România se poate înscrie pe platforma digitală a programului: Liga punctelor PENNY.
2. Clienții care fac cumpărăturile în orice magazin PENNY vor primi un număr de puncte în funcție de valoarea coșului (10 lei = 1 punct). Punctele acumulate la cumpărături pot fi redirecționate către oricare dintre cluburile fotbalistice înscrise pe platformă, prin introducerea numărului bonului și a valorii acestuia direct în platforma.
3. Clienții accesează www.ligapunctelorpenny.ro, unde au opțiunea de a introduce numărul bonului pentru că punctele să poată fi redirecționate către unul dintre cluburile sportive de fotbal pentru copii, juniori și tineret înscrise în platforma. Aleg clubul către care vor să redirecționeze punctele, iar acestea vor fi transferate în contul clubului respectiv direct pe platforma.
4. În funcție de numărul de puncte adunate în numele lor, cluburile pot achiziționa echipament sportiv pentru antrenament din gamă de produse disponibilă chiar pe platformă.

#PENNY #ligapunctelorpenny

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"După meciul ăla s-a rupt relaţia noastră". Şumudică şi-a "executat" fotbalistul cu care a făcut performanţă: "L-a deranjat ce am…
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la care a fost supusă
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la…
Se schimbă total buletinele. A venit decizia de la UE. Cum își vor dovedi cetățenii identitatea
Se schimbă total buletinele. A venit decizia de la UE. Cum își vor dovedi cetățenii identitatea
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×