(P) Peste 1.000 de cluburi înscrise în programul Liga Punctelor PENNY – Ediția a doua! 1,55 milioane de puncte folosite pentru echiparea tinerilor fotbaliști

(P) Peste 1.000 de cluburi înscrise în programul Liga Punctelor PENNY – Ediția a doua! 1,55 milioane de puncte folosite pentru echiparea tinerilor fotbaliști
  • Publicat:
  • Actualizat:

În prima lună de la startul celei de-a doua ediții a Programului Liga Punctelor PENNY, peste 1.000 de cluburi sportive de fotbal pentru copii, juniori și tineret din toată țara s-au înscris pe platformă. O parte dintre acestea au utilizat deja 1,55 milioane de puncte dintr-un total de 1,81 milioane de puncte donate de clienții PENNY. Pe platformă au fost plasate mai multe comenzi față de ediția precedentă, în aceeași perioadă, care au fost folosite pentru achiziționarea echipamentelor necesare antrenamentelor. Programul, desfășurat de PENNY România în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, continuă să atragă un interes semnificativ din partea comunității sportive.

Suntem foarte încântați de entuziasmul cu care a fost primită a doua ediție a Ligii Punctelor PENNY. Până acum, peste 1.000 de cluburi sunt înscrise în platformă, iar clienții PENNY au donat deja 1,81 milioane de puncte pentru a le sprijini. Ne propunem să depășim aceste realizări, pentru ca un număr cât mai mare de copii să primească sprijin în drumul lor către succes. Aceasta este o dovadă clară a angajamentului de a susține fotbalul pentru juniori în România, atât din partea noastră, cât și din partea clienților. Îi încurajăm pe toți să se alăture acestui demers și să sprijine cluburile sportive din comunitățile lor,” a declarat Monica Coman, Marketing Team Leader – Advertising PENNY | REWE România.

Cum funcționează programul Liga Punctelor PENNY:

  • Înscrierea cluburilor: Orice club sportiv de fotbal pentru copii, juniori și tineret din România se poate înscrie pe platforma digitală a programului, ligapunctelorpenny.ro
  • Cumpărăturile aduc puncte: Clienții care fac cumpărături în orice magazin PENNY primesc puncte în funcție de valoarea coșului de cumpărături (10 lei = 1 punct).
  • Redirecționarea punctelor: Clienții pot redirecționa punctele acumulate către clubul preferat înscris pe platformă, introducând sau scanând numărul bonului fiscal pe ligapunctelorpenny.ro
  • Achiziționarea echipamentelor: Cluburile acumulează punctele primite și pot achiziționa echipamente și accesorii sportive pentru antrenament din gama de produse disponibilă pe platformă.

Programul se desfășoară în perioada 11 septembrie – 5 noiembrie 2024. Doar bonurile de cumpărături obținute în această perioadă pot fi înscrise pe platformă. Punctele pot fi utilizate de către cluburi pentru a achiziționa echipamente sportive, în limita stocului disponibil.

Prin această inițiativă, PENNY România și Federația Română de Fotbal își propun să continue sprijinirea cluburilor sportive de fotbal pentru copii și tineri, oferindu-le resursele necesare pentru a se dezvolta și a crea viitoarea generație de fotbaliști.

Pentru mai multe informații despre program și înscrierea cluburilor sportive, vă rugăm să accesați www.ligapunctelorpenny.ro

_______________________________________________________________________________________

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 383 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.300 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/.

 

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Cel mai mare actor a murit. A lăsat o amintire de neșters. Soția sa a anunțat tragedia: Am pierdut totul...
Cel mai mare actor a murit. A lăsat o amintire de neșters. Soția sa a anunțat tragedia: Am pierdut totul...
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×