ADVERTORIAL | Sociedad – Barcelona: catalanii aleargă după ultimul obiectiv rămas al sezonului
Joi de la 22:30, Barcelona joacă împotriva Real Sociedad în deplasare, într-un meci ce se vrea a fi un pas important în bătălia pentru… locul 2. Mai are echipa antrenată de Xavi șanse reale sau luptă doar cu morile de vânt? Urmărește meciul în Live Streaming, pe platforma Superbet și direct în aplicație, de oriunde te-ai afla.
Statistici H2H și situația în vârful clasamentului
Odată cu venirea lui Xavi pe banca tehnică, speranțele fanilor au fost SuperMari. Ce-i drept, sezonul era la început, cărțile nu erau încă făcute și, pe deasupra, obiectivele erau numeroase: competițiile europene nu erau încă un vis pierdut, iar discuția se purta cu titlul pe masă. Apoi, rând pe rând, lista cu obiective a început să se subțieze. Eșecul din Liga Campionilor, pus în mare măsură pe seama performanțelor slabe ale lui Ronald Koeman, nu a știrbit din credibilitatea noului antrenor. Iar apoi a urmat o perioadă de glorie: atât în Europa League cât și în campionat, Barcelona se lăuda cu un șir serios de victorii, care au culminat cu fabulosul 4-0 împotriva eternei rivale Real Madrid.
Eliminarea din Europa League a venit ca un duș cu apă rece pentru echipa blaugrana și de atunci pare că s-a produs un declic. Nu au reușit să se impună cu Cadiz, o formație care fuge de zor de zona retrogradării și care nu a avut nicio victorie până atunci pe Camp Nou. Totuși, în fatidicul minut 48 al partidei de luni, atacantul Lucas Perez a deschis scorul și a asigurat victoria lui Cadiz. Barca mai are 7 ocazii să renască din cenușă și să-și asigure locul 2 în clasament. Un obiectiv trist în comparație cu începutul acestui sezon.
Vezi aici toate cotele meciului dintre Sociedad și Barcelona!
Primul pas îl face cu Sociedad, pe Reale Arena, joi seară. Presiunea este mare pentru elevii lui Xavi, iar pașii greșiți nu mai sunt permiși. În fruntea clasamentului, Real Madrid se face din ce în ce mai comodă pe prima poziție, cele 78 de puncte strânse în 33 de meciuri permițându-i acest lucru. Pe locul 2 urmează Atletico Madrid, iar la distanță de un singur punct, motivația Barcelonei crește, sau cel puțin așa ar trebui – are totuși două meciuri în minus față de ocupantele primelor două poziții. În fața lui Sociedad, Barcelona și-a adjudecat 96 de victorii din cele 168 de meciuri jucate.
Formația antrenată de Imanol Alguacil a câștigat 33 de partide, iar 36 s-au terminat cu egal. Și, cu siguranță, scenariul în care Sociedad obține astăzi a 34-a victorie nu este unul la care Sergio Busquets, Memphis Depay, Ferran Torres & co. să nu aibă un cuvânt greu de spus. Ai cota 2.20 că victoria va fi a catalanilor. Dând Cezarului ce e al Cezarului, trebuie menționat un amănunt important: rana eșecului cu Cadiz este încă proaspătă, iar Real Sociedad are avantajul jocului pe teren propriu, cu niciun gol primit în actualul sezon pe Reale Arena. E interesant de văzut cine își va depăși condiția și cine nu. Sociedad nu are nimic de pierdut, dar Barcelona poate pierde totul.
Echipe probabile
Real Sociedad: Remiro; Zaldua, Zubeldia, Le Normand, Rico; Merino, Zubimendi, Rafinha; Isak, Sorloth, Portu
Barcelona: Ter Stegen; Araujo, Pique, E Garcia, Alba; F de Jong, Busquets, Gavi; Dembele, Aubameyang, Torres
Meciul Sociedad – Barcelona se bucură de SuperAvantaj. Alege-ți favorita și, dacă echipa pe care mizezi se distanțează în orice moment al partidei la 2 goluri, pariul tău devine verde.
Află mai multe despre SuperAvantaj!
#ÎmpreunăSuntemSuper