Stilul urban: cum îți poți defini lookul cu ajutorul accesoriilor

Stilul vestimentar este modul prin care te poți exprima zilnic. Fie că vrei să manifești o emoție, idee sau doar îți dorești să te simți bine în pielea ta, alegerea unei ținute, a unor haine, a accesoriilor și tunsorilor estetice îți pot oferi un impuls al încrederii în sine.

Stilurile vestimentare sunt într-o continuă schimbare atât timp cât lumea modei nu se odihnește niciodată și se află într-o permanentă transformare. Trendurile în materie de fashion încearcă să evidențieze o viziune a viitorului, astfel că experimentul și neprevăzutul reprezintă o parte integrantă a acestei  industrii. Moda este de cele mai multe ori influențată de factori diverși, de la celebrități și până la contexte social-politice. Chiar dacă evoluția este constantă, există anumite trenduri care se repetă și care au devenit stiluri vestimentare de bază după care cei interesați se pot inspira atunci când își dezvoltă propriul mod de îmbrăcare.

Printre cele mai cunoscute stiluri se află cel clasic, casual, punk, preppy, grunge, boem, sport, și nu în cele din urmă, urban/ streetwear.

Stilul urban/ streetwear, așa cum îl cunoaștem astăzi, își are începuturile în perioada anilor 1990, inspirându-se de moda muzicii hip-hop, a culturii graffiti-ului și skateboardingului, influențat mai ales de mișcarea culturală reprezentată de patinatori, rapperi și rebeli. În comparație cu alte trenduri vestimentare care erau mai degrabă impuse de marile case de modă, stilul urban a fost cel căutat de consumatorii care își doreau să nu se mai simtă presați de fashionul mainstream: cei care dictează trendul nu erau reprezentanții caselor de modă, ci oamenii de rând. rin fiecare look gândit și accesorizat, indivizii au vrut să aducă un plus de autenticitate și individualitate acestei tendințe în modă, definită de jeanși, tricouri și sneakers/ adidași.

Interesul pentru acest stil vestimentar este cu atât mai mare cu cât se bazează mult pe confort și mai ales pe

“a fi împotriva curentului”. Dacă îți dorești să faci parte din aceasta mișcare și să-ți finisezi lookul, iată câteva accesorii care să-ți ofere aura de autenticitate urbană:

Pălăriile, șepcile și fesurile

Chiar dacă acest trend se adresează tuturor, majoritatea hainelor sunt de influență masculină, așa că din garderoba ta nu ar trebui să lipsească articole care să-ți acopere capul și să ofere uniformitate ținutei tale. În funcție și de anotimpul în care te afli, optează pentru elemente vestimentare adecvate ție și sezonului: pentru perioada verii te poți ghida după moda masculină și să te interesezi să-ți achiziționezi o sapca barbati, precum o sapca New Era, pentru un plus de protecție solară și o pată de culoare cu ajutorul modelelor moderne și trendy. Fesurile au început să câștige și ele în popularitate și în prezent sunt articole indispensabile unei garderobe streetwear. Simple, colorate, cu forme diverse, fesurile sunt binevenite pentru a obține apariția de nonconformist. Nu uita și de o pălărie tip bucket pentru a-ți întregi outfitul urban.

Pantofii sport

Poate cel mai important articol din ținuta unui împătimit al stilului urban sunt pantofii sport, care sunt probabil și cea mai scumpă componentă. Încălțămintea de calitate poate face diferența dintre o ținută chic și una monotonă. Poți să investești într-o pereche pe care să o poți adăuga oricărui look sau să te interesezi de mai multe modele pentru o garderobă mai variată. Pe lângă pantofii sport clasici albi ce se potrivesc oricărei ținute, poți opta și pentru adidașii cu carâmb înalt (ce au devenit extrem de populari și căutați) și pentru cei în stil retro care aduc un omagiu începuturilor trendului urban, prin culorile și modelele pe care le prezintă.

Șosetele

De curând, și șosetele au devenit o componentă de neratat atunci când îți compui ținuta. Pe lângă faptul că sunt foarte utile deoarece îți protejează piciorul de fricțiune și de umezeală, îți oferă și o aură funky și te ajută să creezi în continuare lookul streetwear mult dorit. Șosetele crew sunt tipul ideal de șosete pentru pantofi sport și adidași, deoarece se așează pe jumătatea gambei. Alege mărimea potrivită și bucură-te de varietatea de culori și modele în care se găsesc, pentru a evita banalitatea șosetelor albe.

Stilul streetwear atrage prin confortul pe care îl prezintă, iar tu, de asemenea, îl poți face să ți se potrivească. Chiar dacă include articole vestimentare casual, precum jeanșii și tricourile, accesorizate corect, poate să-ți ofere un look uniformizat și atractiv. Nu uita însă că cel mai bun ornament este sentimentul de a te simți bine în propria piele.

Sursă foto: Unsplash

Publicat: 07 04. 2022, 17:35