TOP 25 de activități pentru perioada Pandemiei din 2021, care vor fi utile și după ridicarea restricțiilor!

Începând cu primăvara anului 2020, s-a instalat o stare de nesiguranță în viața fiecărei persoane. Odată cu trecerea lunilor, ea a fost relativ diminuată, dar viitorul rămâne incert, mai mult ca înainte de Pandemie. Astfel, dacă vrei să profiți de restricțiile impuse și să faci ceva constructiv în această perioadă, ceva care să îți fie de folos și peste luni de zile, iată 25 de recomandări pe care să le ai în vedere:

  • Petrece mai mult timp cu tine însuți, răsfață-te mai mult și acordă-ți grija de care fizic, psihic și emoțional ai nevoie.
  • Dă-ți frâu liber imaginației și creează lucruri pentru care până acum nu ai avut timp, fie că e vorba de picturi, de creații hand-made, de poezii, muzică, design grafic sau de preparate culinare.
  • Reevaluează-ți viața personală, profesională și socială. Vezi ce anume îți place la fiecare în parte și cum ar putea fi îmbunătățită. De asemenea, poți deja să începi să faci schimbări în această privință.
  • Descoperă noi hobby-uri, experimentând cât mai multe activități, de la grădinărit, la dans, scris, povestit/storytelling, mini creații foto-video, gătit, etc.
  • Fă cursuri online, în funcție de pasiunile și interesele pe care le ai. Cunoaște alte persoane care au aceleași hobby-uri și creează noi conexiuni cu oamenii.
  • Recuperează filmele, serialele și cărțile care vrei să le vezi de ani de zile, dar pentru care nu ai avut timp.
  • Prinde curaj și pune la cale un maraton de serii de creații cinematografice pe care vrei să le revezi de mult timp, precum Războiul Stelelor, Nașul, Fast&Furious, Stăpânul Inelelor, Harry Potter, etc.
  • Fă o curățenie generală cum niciodată nu ai avut timp să faci. Pe lângă ștersul prafului și spălatul hainelor, este nevoie ca periodic să facem curat inclusiv prin cutiile cu amintiri, prin fundul dulapului, prin lista de telefon, pozele vechi, lista de prieteni virtuali și nu numai.
  • Îmbunătățește-ți Karma din casă. Chiar dacă poate că nu este momentul să te apuci de renovare, poți faci o reorganizare a lucrurilor din fiecare cameră, completând design-ul cu noi elemente decorative, inclusiv cu plante.
  • Începe să înveți o limbă străină nouă, iar dacă nu vrei să investești în meditații, folosește-te de cursurile online gratuite sau de aplicațiile pentru dispozitivele mobile.
  • Ieși din zona de confort, stabilește-ți noi tabieturi (mai sănătoase, benefice) și începe să le introduci în rutină (ora de culcare/trezire, alimentația, sportul, statul la calculator/televizor/telefon, etc.).
  • Joacă-te online și fă-ți noi prieteni. Comunitățile de gaming sunt tot mai mari și deschise pentru novicii care vor să facă schimb de experiențe, de păreri sau care au nevoie de ajutor.
  • Încearcă-ți norocul la un joc de cazino online, precum la păcănele, ruletă sau chiar la loterii precum Letonia Keno, toate fiind accesibile la operatorii licențiați, de pe desktop sau de pe dispozitive mobile.
  • Fă o listă a lucrurilor care te mulțumesc și a celor care îți șterg zâmbetul de pe buze. Vezi ce și cum ai putea schimba, pentru a aduce mai multă bucurie în viața ta, pentru a elimina cât mai mult lucrurile care nu o fac.
  • Încearcă să-ți construiești și menții un program de sport săptămânal, de la exerciții pe care le poți face în casă, până la unele pe care le poți face în aer liber, singur, mai ales că vine sezonul cald.
  • Încearcă să-ți construiești și menții un program alimentar care să te ajute să-ți menajezi sănătatea pe cât se poate de mult.
  • Reia legătura cu oamenii dragi, față de care s-a răcit legătura de-a lungul timpului. Chiar dacă restricțiile impun o distanțare socială fizică, nu înseamnă că nu există și alte modalități prin care puteți comunica.
  • Găsește modalități practice prin care să te eliberezi, prin care să te descarci de stres. Poți face asta prin mișcare fizică, prin sport, prin menținerea unui jurnal, prin înregistrări audio/video, prin artă și nu numai.
  • Apucă-te de lucru manual. Te poți folosi de diverse materiale pentru a face obiecte hand-made precum carton, licheni, materiale textile, ziare, rășină, etc. Dacă observi că ai rezultate satisfăcătoare, postează-le pe social media. Poate pe viitor, vei reuși să faci din această pasiune o sursă de venit.
  • Descoperă una sau mai multe ramuri ale artei vizuale, la nivel teoretic sau practic. Poate că nu îți place să te murdărești de vopsea, dar adori să privești și să studiezi tablouri, ori vice versa.
  • Redescoperă istoria evenimentelor culturale/sociale sau istoria artei. Oricare dintre ele te atrage mai mult, mereu există anumite evenimente despre care poate că ai vrut să afli mai multe, dar nu ai avut când.
  • Găsește-ți surse de amuzament. Este foarte important să râdem, pe cât se poate de mult. Indiferent de ce-ți aduce zâmbetul pe buze, că este vorba de videoclipuri cu animale, că e vorba de bancuri sau de stand-up comedy, adaugă mai mult râs în agenda ta.
  • Creează-ți o prezență pe social media, actualizează-ți conturile și/sau creează-ți pe platformele pe care nu ai. Astfel, vei fi la curent cu știrile și trendurile, iar, în plus, vei avea mai multe căi de a socializa.
  • Testează-ți limitele și încearcă să le depășești periodic. Spre exemplu, poți încerca să vezi cât timp îți poți ține respirația sub apă, cât poți sta în mâini, cât reziști doar într-un picior, cât de repede poți tasta per minut, etc.
  • Provoacă-te cu activități puțin mai “altfel”, precum Rebus, Sudoku, Puzzle, Șah, etc. Încearcă să devii mai bun de fiecare dată și, dacă vrei să treci la nivelul următor, joacă online împotriva prietenilor sau a altor jucători.

Fiecare persoană are nevoi și preferințe diferite, însă unele dintre ele coincid. Ieși din zona de confort și depășește-ți limitele pentru a învăța ceva nou mereu, pentru a te descoperi, pentru a atrage cât mai multe lucruri bune, persoane benefice și oportunități în viața ta.

 

 

 

 

Publicat: 04 06. 2021, 16:46