România a cucerit trei medalii la European Open, competiție de judo organizată la Varșovia.
Petr Zhukov (24 de ani), rusul naturalizat, a câștigat prima lui medalie în calitate de reprezentant al României. Acesta a cucerit bronzul la categoria 66 de kilograme, după ce a câștigat toate meciurile până în semifinale, unde a fost învins de către italianul Loreto Carmine (26 de ani).
Celelalte două medalii ale României sunt tot de bronz și aparțin sportivelor Ștefania Dobre (23 de ani), la 63 de kilograme, respectiv Serafima Moscalu (20 de ani), la 70 de kilograme. Aceasta din urmă este originară din Republica Moldova, a fost naturalizată odată cu Petr Zhukov și se află deja la a doua medalie pentru România, după cea cucerită la Open-ul feminin de la Odivelas (Portugalia).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER