50 Cent, în ring! „Îmi leg o mână la spate și mă lupt cu el. Dacă-l împușc eu o dată, nu se mai ridică”. Rapperul, subiect de glumă și pe rețelele sociale

50 Cent, în ring!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Colby Covington, luptător UFC, l-a provocat pe 50 Cent la un meci de box. Reacția sportivului vine după ce rapperul l-a ironizat ca urmare a knockout tehnic suferit în meciul contra lui Kamaru Usman din gala UFC 245.

Colby a anunțat că vrea să lupte cu 50 Cent într-un meci de box al celebrităţilor: ”Nu mi-am rupt maxilarul în timpul luptei cu Usman. Zâmbeam. Singurul care a avut maxilarul rupt este 50 Cent. El spune ‘Am fost împuşcat de nouă ori’. Dacă îl împuşc eu o data, nu se mai ridică. 50 Cent este un nimic. Vorbeşte după lupta mea şi spune prostii despre mine. ‘Luptătorul ăsta leşinat, Colby Covington’. Scria numai porcării pe Instagram”.

Covington a continuat: ”Vreau să îl provoc la un meci de box. Îmi voi lega o mână la spate şi mă voi lupta cu 50 Cent. Pun şi eu un million de dolari. Voi dona toţi banii soldaţilor, pentru că îi iubesc pe oamenii ăia”.

50 Cent a intrat de-a lungul timpului în conflict cu mai mulți luptători celebri, cum ar fi Quinton „Rampage” Jackson sau Conor McGregor.

De asemenea, artistul e ironizat pe rețelele sociale, unul dintre conturile dedicate luptelor MMA postând: „Dacă 50 Cent reușește să dea o lovitură în meciul ăsta, practic o să fie primul lui hit din ultimii 20 de ani”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×