A ajuns milionar în euro din fotbal la 19 ani, are un trecut controversat de donjuan și acum dă un verdict dur: „Simona Halep și Popovici nu au nimic în spate! Nimic!”
Fostul fotbalist care a ajuns să fie milionar în euro la doar 19 ani, dar care are un trecut controversat în plan amoros, a venit cu un verdict tranșant cu privire la Simona Halep și David Popovici.
Ciprian Marica (38 de ani) a vorbit despre problemele existente în sportul românesc, context în care fostul atacant a făcut afirmații surprinzătoare despre Simona Halep și David Popovici.
Ciprian Marica lansează critici dure cu privire la nivelul sportului autohton: „Toate performanțele sunt excepții”
Fostul jucător, care s-a retras din fotbal în anul 2016, pe fondul unor probleme de natură medicală, a spus că toate marile performanțe obținute de sportivii români sunt doar niște excepții și că în România nu există un sistem bine pus la punct care să cultive talentul tinerilor.
În ce privește fotbalul, Ciprian Marica a afirmat că nu există o bază îndeajuns de solidă care să-i ajute pe copii și juniori să progreseze.
„Plecăm cu un handicap din punctul ăsta de vedere, și anume lipsa abecedarului bine făcut, ajung pe cele mai înalte scene și ei au lacune mari de la abecedar.
Se poate creiona deja modelul fotbalistului. Și din punct de vedere al statisticilor sunt niște ochelari VR prin care vezi cum ai reacționa în situația asta, deja sunt studii atât de avansate încât poți să identifici jucătorul și IQ-ul lui, și timp de reacție, cum gândește, cum vede jocul, încă de la copii și juniori.
Noi suntem extrem de departe. De aceea tot ceea ce se întâmplă și tot ceea ce s-a întâmplat la echipa națională… toate performanțele sportului românesc sunt pe excepții, pe lucruri… Simona Halep, Popovici sunt pur și simplu excepții care nu au în spate nimic construit pe o știință sau, eu știu… talente pure! Nu au nimic în spate, un background, să zicem «Bă, a existat un plan, uite, l-am selecționat, l-am văzut, l-am căutat, am lucrat cu el». Nimic!”, a spus Ciprian Marica, în podcast-ul iAM Ștucan.
Ciprian Marica vorbește în termeni duri și despre echipa națională a României: „Totul e la voia întâmplării!”
De altfel, Ciprian Marica este de părere că inclusiv faptul că România a terminat pe locul întâi în grupa de calificare la EURO 2024 și că a ajuns până în optimi a fost o chestiune de conjunctură. Mai mult, acționarul de la Farul crede că în cazul „tricolorilor” nu există un plan viabil, de perspectivă, care să ducă la obținerea unor noi astfel de performanțe.
„Totul este nativ, inclusiv performanțele echipei naționale mi s-au părut cumva frumoase, dar care au venit pe fondul unui ambient bun, unui grup bun, în ziua respectivă au avut o zi bună cu Ucraina și a venit rezultatul ăsta.
În schimb, nu vedem jucători sau nu vedem un joc solid care să ne dea, cumva, o perspectivă. Avem un nucleu bun astăzi, însă dacă ne uităm «Băi, vine ceva din spate?». Totul e la voia întâmplării! Se poate sau se poate să nu”, a mai spus Ciprian Marica, pentru sursa citată.