A așteptat 22 de ani pentru o medalie! Alin Alexuc s-a întors acasă cu medalia de bronz la gât, dar pleacă în Bundesliga: „Nu mă pot gândi acum la vacanță” | SPECIAL
15 ani de lot național și 22 de ani de lupte. Alin Alexuc poartă pe umerii lui o adevărată istorie în privința acestui sport.
Cu toate astea, până la această ediție a Campionatelor Mondiale, nu a reușit niciodată să urce pe podiumul acestei competiții.
Acum, în Serbia, „Hercule” a spart gheața cucerind medalia de bronz.
A așteptat 22 de ani pentru o medalie! Alin Alexuc s-a întors acasă cu medalia de bronz la gât, dar pleacă în Bundesliga: „Nu mă pot gândi acum la vacanță” | SPECIAL
Alin a întors soarta finalei mici la categoria 130 kg şi s-a impus în ultimele 17 secunde ale întâlnirii cu Muminjon Abdullaev, din Uzbekistan. Scorul final a fost 5-3.
„A fost greu, da, recunosc. Dar e o medalie muncită. Și foarte mult dorită. La Mondialele de seniori îmi doream o medalie. Și a venit acum. Mă ambiționează mult în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Paris. Mi-am dat seama că nu contează vârsta.
Totul e să poți, să duci ca atare o astfel de competiție. Până la urmă vârsta e doar o cifră în buletin. Nimic altceva”, a declarat Alin Alexuc pentru Prosport.
Vrea să devină din nou campion european! Se luptă în Bundesliga
Unul dintre marile lui vise este acela de a deveni campion european. „Mi-aș dori să obțin o nouă medalie de aur la Europene. M-ar face și mai încrezător pentru Olimpiadă. Dar până anul viitor mai e!”, a adăugat el.
Chiar a doua zi după ce a revenit din Serbia, Alin Alexuc a intrat din nou în sala de lupte.
„Nu mă pot gândi acum la vacanță. Am câteva meciuri importante pe care le voi susține în Germania, în Bundesliga. Vacanța va veni undeva în luna noiembrie”, a mai spus medaliatul cu bronz la Mondiale.
Cu Biblia și mirul în vestiar
Este cunoscut faptul că la orice competiție la care participă, Alin Alexuc, nu uită să ia cu el Biblia și mirul.
„Citesc din Biblie înainte de a intra pe saltea. De fiecare dată îmi dau și cu mir. M -am rugat mult pentru un rezultat bun la această competiție și Dumnezeu m-a ajutat”, a conchis el.