A murit la doar 38 de ani! Sportivul era unul dintre cei mai buni din domeniul său, însă și-a găsit sfârșitul în timpul unei filmări
Marko Grilc, unul dintre cei mai buni snowboarderi sloveni, a murit într-un accident de snowboard. Acesta avea doar 38 de ani.
Marko Grilc a murit într-un accident de snowboard în stațiunea de schi austriacă Solden. Conform presei locale, Marko făcea parte dintr-o echipă de filmare care inspecta un loc pentru filmări, moment în care a căzut și o lovitură la cap i-a fost fatală.
Conform agenției de presă austriece APA, Marko Grilc a căzut în momentul în care cobora o pantă, iar echipa de filmare se pregătea să tragă o scenă. Poliția a anunțat că sportivul sloven nu purta cască de protecție.
I-a fost acordat imediat primul ajutor la fața locului lui Marko Grilc, dar echipa medicală n-a putut decât să constate decesul. Sportivul a făcut o mulțime de reclame în ultimii ani pentru diferite mărci comerciale.
Cel mai bun snowboarder din lume!
Marko Grilc este considerat unul dintre cei mai buni snowboarderi freestyle din lume, fiind pe podium la Cupa Mondială, iar în 2010, la Londra, a luat aurul.
Conform portalului N1, soția lui Marko, Nina, este însărcinată cu al treilea copil.