Jelena Dokic (41 de ani), jucătoare de tenis născută la Osijek, în Croația, dar care a reprezentat Australia în tenisul profesionist, a vorbit din nou despre abuzurile la care a fost supusă chiar de propriul tată.
Nu este prima oară când fosta mare sportivă, ocupantă a locului 4 WTA în vârful carierei, face dezvăluiri despre traumele prin care a trecut de-a lungul vieții. De altfel, Jelena Dokic a lansat deja o autobiografie, „Unbreakable” sau „Indestructibilă” în traducere, iar acum urmează să fie protagonistă și într-un documentar video.
Jelena Dokic, fost număr 4 WTA și câștigătoare a 6 titluri la simplu, a vorbit de-a lungul ultimilor ani, cât se poate de deschis, despre traumele pe care le-a trăit de-a lungul vieții.
Seminifnalista de la Wimbledon 2000 a mărturisit în trecut câ încă de la vârsta de 6 ani a încasat prima corecție fizică, iar la 11 ani a fugit de acasă și s-a gândit serios să se sinucidă. Într-un alt episod, Jelena Dokic a povestit cum a fost bătută brutal de tatăl ei, Damir, pentru simplul fapt că a pierdut un meci de tenis.
În mod inevitabil, tratamentele inumane la care a fost supusă încă de mică au afectat-o profund din punct de vedere psihic, iar în cadrul unui alt interviu, Jelena Dokic a mărturisit că s-a gândit să se sinucidă și în perioada de adult, din cauza unei despărțiri: „Aproape să mă arunc de la etajul 26!”, spunea australianca, într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani.
Despre viața ei, Dokic a scris deja o autobiografie, intitulată „Unbreakable” sau „Indestructibilă” în traducere. Aceasta a fost lansată pe piață în anul 2017 și s-a vândut în număr foarte mare.
Acum, 7 ani mai târziu, în baza aceleiași cărți, Jelena Dokic a acceptat să ia parte și la filmările un documentar. Trailerul producției a fost distribuit deja publicului larg, iar în acesta, Jelena Dokic vorbește din nou, cu lacrimile în ochi, despre tratamentul la care a fost supusă de propriul tată:
Ştiam că dacă voi pierde, consecinţele vor fi catastrofale. Ştiam ce se va întâmpla. Nu era un centimetru din corpul meu care să nu fie vânăt”, spune Jelena Dokic, despre meciul colosal pe care l-a câștigat, la Wimbledon 1999, scor 6-2, 6-0 împotriva legendarei Martina Hingis.
Trebuie precizat că Jelena Dokic avea la acel moment vârsta de doar 16 ani.
Este de așteptat ca documentarul, care poartă același nume, „Unbreakable”, să fie extrem de dramatic, având în vedere că Jelena Dokic va expune în format video pasajele pe care le-a transmis deja prin intermediul cărții ei.
M-a lovit cu pumnul. Apoi m-a pus să stau dreaptă şi m-a lovit în tibie cu pantofii lui ascuţiţi de oraş. Când am strigat de durere, m-a forţat să revin în poziţie şi a făcut-o din nou”, scrie Jelena Dokic în cartea ei, despre tortura pe care a suportat-o din partea tatălui după un meci pierdut la Montreal, în Canada.
Documentarul despre viața Jelenei Dokic va fi disponibil în cinematografele din Australia începând cu data de 7 noiembrie 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER