Accident groaznic în Turul Poloniei! Un ciclist a ajuns în comă după o ciocnire cu un alt concurent, fiind proiectat violent în panourile publicitare. Sunt imagini care-ți taie respirația | VIDEO
Șoc și groază în Turul Poloniei! Un accident grav a avut loc miercuri în prima etapă desfăşurată între Chorzow şi Katowice (195 de kilometri), cu doar câţiva metri înaintea linie de sosire.
Viteza cicliștilor a depășit 80 de kilometri la oră în zona de impact
Doi ciclişti olandezi au fost implicaţi în acest accident, Dylan Groenewegen (Jumbo-Visma) şi Fabio Jakobsen (Deceuninck-Quick Step).
La sprint, pe un fals-plat în coborâre, la viteza de aproximativ 80 de kilometri/oră, Groenewegen era la conducere cu câţiva metri de linia de sosire când i-a tăiat calea lui Jakobsen, care încerca să-l depăşească prin dreapta. Groenewegen s-a ciocnit cu Jakobsen, iar acesta din urmă a fost proiectat violent în panourile publicitare de pe marginea drumului, lovind şi un oficial.
Jakobsen a fost reanimat pe loc, apoi transportat la spital în stare gravă şi plasat în comă artificială. În accident au fost implicaţi şi alţi sportivi, care au căzut, la fel şi Groenewegen, cel care a provocat busculada.
Cursa de sprint inutilă, susțin cicliștii de la Turul Poloniei
José Joaquín Rojas, un ciclist de la Movistar, și-a dat cu părerea. „La mai mult de 80 km / h este nebunie curată! De ce așa ceva? Uneori am senzația că suntem doar vite care sunt scoase pe drum pentru a da un spectacol și pentru asta este ciclismul nostru. Doar ne aruncăm cu capul înainte când se întâmplă așa ceva! Este clar că acțiunea lui Groenewegen nu este curată, dar am urmărit ani și ani și concurează în acea finală de ani buni și este o nebunie. A fost un finiș urât. Toată încurajarea mea și forța mea pentru Jakobsen”, a scris acesta pe Twitter.
Germanul Simon Geschke, de la Echipa CCC, a indicat deficiențe ale organizatorilor. „În fiecare an, aceeași cursă stupidă de coborâre în Turul Poloniei. În fiecare an, mă întreb de ce organizatorii consideră că este o idee bună. Sprinturile de grup sunt foarte periculoase”, a scris neamțul.