Accident la antrenamentele pentru JO de la Vancouver!** Vezi ce a pățit reprezentanta României în proba de sanie!

Românca Violeta Strămăturaru, care evoluează în proba de sanie
la Jocurile Olimpice de la Vancouver, a fost transportată la
spital, joi după-amiază, după ce a lovit violent zidul, la un
antrenament la Whistler.

Strămăturaru, în vârstă de 21 de ani, a lovit zidul de mai multe
ori. Violeta a evoluat la câteva momente după sora sa, Raluca,
aceasta neavând nicio problemă pe cea mai rapidă suprafață din
lume. Imediat după accident, românca a reușit să-și miște brațele
și a fost preluată de medicii prezenți la antrenament.

Ea a fost spitalizată, însă purtătorul de cuvânt al echipei
României, Alexandru Epuran, a afirmat că nu are nimic grav.

„Nu este nimic serios, am dus-o la spital ca măsură de
precauție”
, a declarat Epuran.

Următorul antrenament la sanie feminin este prevăzut
duminică.

Raluca Strămăturaru este cea mai bine clasată sportivă română în
topul mondial, unde ocupă locul 27. Violeta, sora mai mică a
Ralucăi Strămăturaru, ocupă 32 în clasamentul mondial, cu 65 de
puncte, cea mai bună clasare fiind locul 28, la Igls, în Austria.
Violeta Strămăturaru va participa la Vancouver la proba individuală
de sanie, în data de 15 februarie.

Mediafax

Publicat: 12 02. 2010, 11:18
Actualizat: 12 02. 2010, 11:27