Adi Vasile, despre „zborul” de 19 ore în Feroe, handicapul echipamentului insuficient și relația cu Alexandru Dedu: „E ciudat că vorbim despre asta în 2022″ | SPECIAL
Adi Vasile, selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României, a disecat colaborarea cu fostul președinte Alexandru Dedu și perioada petrecută la prima reprezentativă.
Antrenorul de la CSM București și al echipei naționale, a acordat un amplu interviu pentru ProSport din care va prezentăm acum o parte din el.
Al șaselea subiect: relația cu Alexandru Dedu și neajunsurile de la echipa națională.
Adi Vasile, despre „zborul” de 19 ore în Feroe, handicapul echipamentului insuficient și relația cu Alexandru Dedu: „E ciudat că vorbim despre asta în 2022″
Tânărul tehnician crede că din punct de vedere organziatoric, FR Handbal trebuie să aibă soluții mai bune pentru jucătoarele d elot național.
„A fost o colaborare bună cu Alexandru Dedu pe tema echipei naționale. A avut încredere în mine și prima oară, și când am prelungit… Și eu, și staff-ul cred că ne-am făcut treaba.
Evident că se pot îmbunătăți multe lucruri la națională. Ca să ajungem la un nivel normal, nu în top.
Călătoriile după Covid au fost foarte obositoare, culmea în timpul pandemiei totul a fost foarte bine. După zona Covid ar trebui îmbunătățite aceste călătorii cu avionul pentru că riscul de a pierde un meci este foarte mare.
Nu s-a văzut cu Feroe, dar a fost foarte dificilă toată deplasarea”, admite Adi Vasile.
Trebuia să avem mai multe rânduri de tricouri, trebuie să ne prezentăm mai bine, crede Adi Vasile
O temă sensibilă este și echipamentul care a fost incomplet și care a dat mari bătăi de cap handbalistelor.
„Dacă ne referim la echipament și aici sunt probleme. Trebuia să avem mai multe rânduri de tricouri, trebuie să ne prezentăm mai bine… Nu trebuie să avem acel handicap psihic când adverssarii de competiție sunt îmbrăcați mai bine ca noi.
Ai acel sentiment de inferioritate când nici nu a început meciul. Adversarul e impecabil, iar tu te confrunți cu astfel de impedimente.
E ciudat că vorbim despre asta în 2022, dar asta e realitatea”, pare descumpănit încă selecționerul primei reprezentative, Adi Vasile.
„A fost un team-building ad-hoc în care au încercat să treacă peste”
„Investiția în aparatură medicală de refacere trebuie să fie mai mare, timpul e foarte scurt, iar cu deplasările astea lungi și meciuri unul după altul…
E foarte dificil. Știu, lucrurile astea nu se văd la tv, se vede doar rezultatul și pletele lui Adi Vasile. Lucrurile astea trebuie spuse.
Așa că am dezvăluit doar trei lucruri care te macină, care te destabilizează din interior.
Nimeni nu poate influența vremea dintr-o țară, nu trebuie să cădem în această extremă, dar trebuie să găsim soluții mai bune, altfel, vom ajunge la o tragedie: pierdem un meci sau o calificare ori se accidentează una sau două jucătoare importante.
Nu s-a întâmplat asta pentru că jucătoarele au creat un grup unit în această deplasare urâtă și lungă… în Insulele Feroe. A fost un team-building ad-hoc în care au încercat să treacă peste și mă bucur de această calitate a grupului. Dacă nu erau pozitive, nu am fi reușit să facem rezultate pozitive”, a încheiat Adi Vasile.
Adrian Vasile, care ocupa funcţia de antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, a fost instalat oficial în ianuarie 2020 în funcţia de selecţioner al primei reprezentative de handbal feminin a României.
Cum a ajuns Adi Vasile la națională?
La 12 ianuarie 2021, Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Handbal a decis, prin vot secret, să nu mai prelungească contractului selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, Bogdan Burcea, care expirase la 31 decembrie 2020.
Ca antrenor, el a fost secund al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti între 2014 şi 2019, perioadă în care gruparea din Capitală a câştigat Liga Campionilor (2016). În octombrie 2019, el a fost instalat antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, după demisia suedezului Tomas Ryde, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.
În paralel, Adrian Vasile a fost şi secund antrenor secund al echipei naţionale de handbal feminin a Muntenegrului alături de Per Johansson între 2017 şi 2020.
Ce a declarat Adi Vasile în primele episoade ale interviului acordat Prosport?
- CSM București a ratat titlul în handbalul feminin, Adi Vasile a găsit explicația: „Am plecat la drum cu un lot incomplet” | SPECIAL
- Adi Vasile despre acuzele Cristinei Neagu și celebra partidă de la Zalău: „Mesajul ei este unul foarte corect. Avem nevoie de un campionat curat”. Ce spune despre jocurile de culise din Liga Florilor | EXCLUSIV
- Adi Vasile ar putea părăsi echipa națională feminină de handbal la 30 iunie pentru că noua conducere nu dă semne că ar vrea să-l păstreze! „Mi-aș dori să continui” | EXCLUSIV
- Adi Vasile nu este de acord cu regulile care ar putea fi impuse de noua conducere a FR de Handbal! „Limitarea handbalistelor străine n-ar rezolva problema” | EXCLUSIV
- 10 handbaliste au părăsit CSM București! Adi Vasile: „Mă bucur foarte mult că nucleul de zona centrală rămâne, schimbarea importantă va fi în poartă” | EXCLUSIV