Adrian Catrinoi: „Am crezut tot timpul în șansa noastră de a promova”
Naționala de hochei a României a revenit după o absență de doi
ani în eșalonul secund al Campionatului Mondial. Tricolorii au
răsturnat toate calculele hârtiei și au câștigat, sâmbătă seara, cu
2-1, meciul de promovare din Divizia a II-a, Grupa B, chiar cu țara
organizatoare a competiției, Croația.
Meciul de totul sau nimic al României la turneul care s-a disputat
la Zagreb a stat în mănușa portarului Adrian Catrinoi (foto).
Stelistul, care a avut câteva intervenții senzaționale apărând în
situații de 1 la 2, a fost de altfel desemnat și cel mai bun
jucător tricolor al întâlnirii cu Croația.
-Catri, cum e să fim iarăși în prima divizie?
-După eșecul de anul trecut, e un sentiment frumos, mai ales că am
învins Croația acasă. Este victoria unei echipe, în care fiecare a
știut exact ce trebuie să facă și a respectat planul de joc. Pentru
hocheiul românesc e un pas înainte și îmi doresc să ne menținem cât
mai mult aici. Echipa are valoarea și experiența să reușească
asta.
-Croația pornea ca favorită…
-Poate doar pentru că avea avantajul terenului, pentru că noi nicio
clipă nu ne-am gândit că nu-i vom bate și nu ne vom califica. Am
intrat pe gheață cu gândul că i-am învins o dată (n.r. – 6-1, la
Brașov, în noiembrie) și că putem repeta asta. În plus, ei trebuiau
să facă față presiunii rezultatului și a publicului.
Obiectiv: În primele trei în Divizia I
-Cum ați revenit de la 0-1?
-Am arătat că putem veni tare din spate încă din meciul cu Islanda,
când eram conduși cu 2-0. Era important pentru noi să nu ne dăm
bătuți, iar băieții au crezut în șansa lor. A fost bine că am rămas
lucizi și nu ne-am precipitat.
-Ai închis poarta 55 de minute…
-Am avut câteva momente bune, însă a fost important că
intervențiile mele le-au dat încredere băieților. Asta e tot ce
contează într-o echipă.
-Ce ai învățat de la antrenorul Tom Skinner?
-Plăcerea de a juca hochei, de a intra pe gheață la fiecare meci ca
și cum ar fi cel mai important al meu, bucuria victoriei și puterea
grupului.
-La anul, în Divizia I, vom da peste Kazahstan, Estonia, Ucraina.
La ce să ne așteptăm?
-Eu zic că vom avea meciuri bune. După ce am bătut anul trecut
Kazahstanul, nu ne mai este frică de nimeni. Îmi doresc foarte mult
să terminăm în primele trei echipe ale grupei, aș putea spune
astfel că am obținut cam tot ce se putea în hochei.
-Ai fost singurul jucător de la Steaua convocat la națională. Cum
te-ai simțit?
-Normal. (râde) Indiferent de echipele de la care venim sau de ce
nume purtăm, cântăm imnul României și jucăm pentru România.
11 ani
au trecut de când Adrian Catrinoi închide poarta
României
32 de ani va împlini Adrian
Catrinoi pe 11 mai