Adrian Vasile, nemulțumit de locul ocupat de România la Campionatul Mondial de handbal feminin! „E locul 13 într-o zi de 13″
Adrian Vasile, selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, a afirmat că evoluţia echipei îi dă şansa să spere la mai mult, chiar dacă s-a arătat total nemulţumit de locul 13 mondial.
Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de selecţionata Suediei, cu scorul de 34-30 (19-14), luni seara, la Castello, în ultimul său meci din Grupa principală II a Campionatului Mondial din Spania.
Echipa României a bifat a 25-a participare la Mondiale, fiind în continuare singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile. La ultima ediţie a Campionatului Mondial, România s-a clasat pe locul 12. Podiumul ediţiei din 2019 a fost ocupat, în ordine, de Olanda, Spania şi Rusia.
Adrian Vasile, nemulțumit de locul ocupat de România la Campionatul Mondial de handbal feminin! „E locul 13 într-o zi de 13″
Adrian Vasile nu a fost mulțumit de poziția ocupată la acest turneu final din Spania.
„Am fost crescut gândindu-mă doar la locul unu şi nu pot să mă uit la locul 13 şi să fiu mulţumit, indiferent de evoluţia din teren. Pentru pentru mine în aceste şase luni echipa naţională este schimbată faţă de turneul preolimpic şi calificări.
Pentru aceste şase luni echipa asta progresează şi o face foarte bine. Şi doar din punctul acesta de vedere sunt mulţumit, dar locul 13 nu are cum să mă mulţumească.
Nu pot să acord o notă echipei pentru acest turneu, dar este de trecere. Din ce arată echipa pe teren, din foarte multe puncte de vedere, arată bine. Vedem un grup care se stoarce de orice fel de resursă, care luptă până la capăt, acestea sunt lucrurile de bază. Cu acest turneu noi ne-am dat şansa să sperăm”, a declarat Adi Vasile la finalul partidei cu Suedia.
Trebuie să creadă în ele, au un viitor frumos, spune Adrian Vasile despre jucătoare
El consideră că echipa României ar fi avut nevoie şi de puţin noroc la tragerea la sorţi.
„E locul 13 într-o zi de 13. Tot ceea ce contează la sfârşitul unei competiţii este clasamentul, într-adevăr. În drumul nostru către primele opt am dat de campioană, de trei echipe extraordinare şi poate uneori ai nevoie şi de puţin noroc la tragerea la sorţi.
Dar sunt convins că dacă lucrurile vor continua corect şi fetele acestea vor face un un pas şi încă un pas poate că acel dram de noroc de care ai nevoie în sport va veni. Nu a fost acum acum, am fost nevoiţi să mergem la deal cu totul. Modul în care s-au comportat fetele în toată perioada aceasta arată foarte multe lucruri bune despre ele.
Trebuie să creadă în ele, au un viitor frumos. Turneul acesta arată că din punct de vedere fizic am făcut un pas în plus faţă de trecut, dar trebuie să îl facem mai bine. Trebuie ca munca pe care o facem zi de zi la cluburi să se apropie şi să fie la nivel internaţional, de top, care se poate vedea aici şi în Liga Campionilor. Să te adaptezi la trei sisteme diferite de joc arată că jucătoarea română de handbal are creier şi asta este mişto.
Acum trebuie să muncim doar la baza. Talentul este ‘wow’, dar munca este cheia. Trebuie să aliniem handbalul care se joacă în România la nivelul acesta sau cel care se joacă în Liga Campionilor”, a încheiat tehnicianul român.