Alex Coci, românul care face valuri în SUA!

Într-o vreme în care părea să fi fost înghițit de vârtejul anonimatului, înotul românesc valsează pe creasta valurilor mondiale. În cadrul Campionatelor Naționale de iarnă ale Statelor Unite, desfășurate zilele trecute la Atlanta, Alexandru Coci (22 de ani), student al Universității din Alabama, a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba de 100 m fluture (52,96), fiind devansat doar de americanii Jason Dunford (52,13) și Tyler McGill (52,41).

Antrenat de unul dintre pilonii înotului românesc al ultimului deceniu, Ștefan Gherghel, Alex a încercat marea cu degetul într-o companie selectă a natației de peste Ocean, iar bronzul cucerit cu un timp (52,96) ce-l apropie de baremul olimpic reprezintă o performanță care-i hrănește moralul în perspectiva competițiilor viitoare.

Dar cum a plonjat specialistul de la „fluture” în vâltoarea americană? Explică pentru ProSport Ștefan Gherghel. „Alex a lucrat cu fratele meu, Adrian, la CSM Brașov, până la vârsta de 18 ani, când a primit o bursă la Universitatea din Alabama, unde lucrează cu mine de doi ani. Povestea sa se țese pe culoarele americane și sper să devină una și mai interesantă. La Atlanta a mai înotat și 200 m fluture în ultima zi, deși era obosit după un drum de România și înapoi, după ce urcase de opt ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Naționale în bazin scurt de la Hunedoara.

Cu toate acestea, Alex nu e inclus în lotul național din motive de invidie prostească”, spune vicecampionul mondial, dublu participant la Jocurile Olimpice (Atena 2004 și Beijing 2008).

Publicat: 06 12. 2011, 20:06
Actualizat: 06 12. 2011, 20:07