Alex, inimă curajoasă!** Numără zilele până când își va relua locul în lotul naționalei de U16
Sportul de performanță nu înseamnă doar victorii sau o mână de medalii, ci uneori e compus din renunțări, accidentări sau obstacole care încheie cariere încă dinainte de a se contura. Hocheistul Alexandru Barbu, component al naționalei de U16, a lăsat în urmă o cumpănă care a fost aproape de a pune capăt unei cariere promițătoare, o accidentare urâtă pe gheață care l-a lăsat fără splină. ProSport vă spune povestea unui puști ambițios care luptă pentru visul lui și trăiește doar cu gândul primului pas pe gheață.
„Eu văd ceea ce mi s-a întâmplat ca pe o încercare din care am ieșit mai ambițios și cu dragoste mai mare de hochei”, spune apăsat. Surprinzător de matur în gândire la cei 15 ani jumătate, Alexandru Barbu stă liniștit în fotoliul din sufrageria unui apartament din cartierul Berceni din București și își adună cuvintele pentru a explica ce i s-a întâmplat. Un puști subțire (1,82m), înalt, cu ochi albaștri și o freză care sfidează gravitația, Alex nu se zgârcește la vorbe: povestește sigur pe el, iar uneori însoțește cuvintele cu gesturi largi, întărind ceea ce vrea să spună. Ziua accidentului o recompune bucată cu bucată și face pauze lungi la fragmentele care lipsesc.
Lovitură cu mânerul crosei
Era vineri, 23 martie. Lotul FOTE avea meci de pregătire la Budapesta, cu Drago Scorpions. Component al primei linii și căpitan în acea zi, Alexandru Barbu a pus primul gol pe tabelă. Era minutul 3 și nimic nu prevestea ce urma să se întâmple după 10 minute. „A fost o fază simplă, am scăpat pe atac și am încercat să driblez primul fundaș, am dat pucul pe lângă el și am trecut cumva în aer când am simțit o lovitură puternică în abdomen cu mânerul crosei. Mi s-a părut ciudat că am stat parcă mai mult în aer, apoi am căzut pe gheață și nu m-am mai putut ridica”, rememorează el. A fost scos de pe gheață de colegi și apoi a ajuns, cu greu, pe picioarele lui la vestiar. Nu-l văzuse încă niciun medic. „La pauză i-am spus unui coleg român de la Ciuc care vorbește și maghiara să îl caute pe doctorul patinoarului că nu mă simt bine. Abdomenul mă durea rău și aveam stări de amețeală”, continuă el.
Nicio mișcare trei zile
După jumătate de oră în vestiar a ajuns și echipa medicală, iar Alex a fost dus la spital. „Am intrat la camera de gardă însă era greu că nu înțelegeam ce vorbesc, ce mi se spune. Am avut noroc că a fost un medic care știa engleza și mi-a explicat că am splina ruptă și hemoragie internă și trebuie să mă operez imediat, să scoată splina”, spune el. A semnat câteva acte prin care și-a dat acordul asupra intervenției, după care amintirile devin brusc încețoșate. Operație de două ore, trezitul din anestezia totală, multă moțăială, cei doi părinți stând cu rândul lângă el. Și prima mare încercare: timp de trei zile nu a avut voie să se miște sau să bea apă. „Au trecut greu acele zile, nu din cauză că nu aveam voie să beau apă, ci că nu aveam cu cine să vorbesc acolo”, zâmbește el.
„Lupt ca să revin!”
Acum totul a rămas în urmă, ca o amintire urâtă. Puștiul care a început hocheiul pe când avea numai patru ani jumătate sub îndrumarea lui George Pogăceanu, la Triumf și care de trei ani este jucător la Steaua, știe ce vrea de la viață. „Acest accident nu m-a speriat și nici nu m-a făcut să dau înapoi de la hochei, ci m-a ambiționat mai mult. Abia aștept să treacă perioada de recuperare și să mă întorc pe gheață. Știu că numai de mine depinde acestă întoarcere, dar mă voi lupta, nu o să dau înapoi”, spune ridicându-se din fotoliu. „Mai încet Alex, nu te mai mișca așa brusc”, îl domolește tatăl lui, Sorin. „Dar mă simt bine, nu mai am nimic, doar nu sunt moșneag”, îi întoarce vorbele. Se ridică apoi cu ușurință și face câțiva pași, cu privirea lipită de crosele puse la păstrat într-un colț al camerei.
Monitorizat continuu
Urmează trei săptămâni de convalescență, după care va începe recuperarea. „Trebuie să mă odihnesc mult, să dorm, dar parcă nu am stare. Mă simt plin de energie, vreau să fac o groază de lucruri”, dă nerăbdător din mâini. „Mai încet totuși, da?! Analizele pe care le-a făcut la Spitalul Universitar nu au ieșit prea bune, ficatul este obosit și transaminazele mari, vom repeta analizele și vom vedea apoi. Funcțiile splinei vor fi preluate de ficat există o perioadă critică după care totul va reintra în normal”, continuă tatăl lui. Deocamdată familia Barbu se află în stadiul în care încă mai traduce actele primite de la spitalul din Budapesta și caută cele mai bune metode de recuperare. Totul pentru visul puștiului ca într-o zi să îmbrace tricoul naționalei de seniori și să joace într-un campionat puternic.
„Partea bună e că Alex va putea să facă în continuare hochei de performanÂță accidentul nepunându-i în pericol viitorul”, Sorin Barbu tatăl lui Alex
Alex va trebui să respecte un regim alimentar strict, fără grăsimi, mâncăruri condimentate, prăjeli, băuturi acidulate
Cele mai lungi 12 ore
Pentru părinții lui Alex, Gabriela și Sorin, accidentarea a însemnat o sperietură cumplită. „Când s-a apucat de hochei știam că e un sport mai dur, mă așteptam să apară rupturi de ligamente, un dinte scos sau o ruptură de menisc, zdruncinături mai puternice, dar pentru o astfel de problemă nu ești pregătit niciodată”, spune mama lui. Ajunși imediat la Budapesta, cei doi spun că cele 12 ore făcute pe drum au fost cele mai lungi ore din viața lor. „Cel mai greu a fost până am ajuns la el, să pun mâna pe el, să îl văd. Țineam legătura telefonic cu președintele federației, Barna Tanczos, cu managerul lotului FOTE, Attila Nagy, cu doctorul de la Ciuc, care vorbeau cu cei de la spital, ne ziceau că e bine, dar parcă nu știu, era sentimentul acela că ți se ascunde ceva”, explică Sorin Barbu.
Limba maghiară, obstacol în comunicare
Despre condițiile de spitalizare de la Budapesta, părinții lui Alex nu au decât cuvinte de laudă. Toată lumea s-a implicat, i-a ajutat și încurajat, puștiul a avut parte de cel mai bun tratament, însă cea mai grea a fost comunicarea. „Nu se vorbea nicio limbă în afară de maghiară. Am avut noroc cu o doamnă care lucra la administrativ acolo și era româncă și pe tura dumneaei era fericire pentru noi. Când era de vorbit cu doctorii, îl sunam pe dl Tanczos sau pe managerul lotului să ne ajute cu traducerea”, spune Sorin. Bunăvoința cadrelor medicale din Ungaria s-a reflectat și în ultima parte a șederii acolo, o ambulanță a spitalului l-a adus pe Alex până la București, la Spitalul Universitar.