Alin Moldoveanu a ratat cu doar două zecimi bronzul la Europeanul de tir: „A obținut un loc onorabil”

  • Alin Moldoveanu s-a clasat la doar două zecimi de ocupantul locului trei, la Campionatul Euopean de la Moscova, în proba de tir 10 metri, pușcă cu aer comprimat
  • Sorin Babii, antrenorul lui Moldoveanu, a vorbit pentru ProSport despre evoluția elevului său și consideră că locul ocupat de acesta reprezintă o realizare importantă
  • Medaliatul cu aur de la JO din Seul (1988) spune că diferența dintre Alin și locul trei a fost realizată de echipament și o serie de factori care nu pot fi controlați

Legitimat la Dinamo / Tehnoton Iași, Alin Moldoveanu (30 de ani) s-a clasat astăzi pe locul patru în finala probei de tir 10 metri, pușcă aer comprimat, la Campionatul European de tir de la Moscova.

Campionul olimpic de la Londra s-a aflat foarte aproape de a urca pe podium, totalizând 164.3 puncte, mai puțin cu doar două zecimi decât ocupantul locului trei, Nazar Louginets (Rusia). Medalia de aur a mers la gâtul lui Aleh Tsarkov (Ucraina), iar cea de argint i-a revenit lui Vitali Bubnovich (Belarus)

.

„Alin a obținut o poziție onorabilă”

Alin s-a aflat foarte aproape de podium. Sunteți dezamăgit de ratarea medaliei?

Alin s-a clasat pe locul patru la Campionatul European, după o finală onorabilă. Nu înseamnă că a ratat pentru că noi n-am venit aici cu medaliile în buzunar, pentru a le pierde. Putem spune că el a câștigat locul patru, o poziție onorabilă și o cifră bună, în compania celor mai puternici sportivi din Europa.

Timpul de concurs s-a redus de la 45 de minute, la 30 de minute. E dezavantajat Alin de acest aspect, ținând cont că el ajunge întotdeauna spre limita timpului de tragere?

Alin nu e deloc dezavantajat de schimbarea regulamentului, pentru că toți sportivii trag în aceleași condiții. Faptul că s-a modificat regulamentul ne-a obligat să muncim altfel, să găsim soluții, ceea ce am și reușit. El a tras un scor bun, la două zecimi de punct distanță de locul trei, dar ăsta e jocul cifrelor. Chiar a tras foarte regulat, în timpul lui optim, stabilit în antrenament și n-a fost niciun fel de problemă.

„Echipamentul poate face diferența”

Ce factori au contribuit la această diferență de doar două zecimi? Putem vorbi și de psihic?

La nivelul acesta n-ai cum să controlezi două zecimi. E posibil ca ele să fie create și de echipament sau de o serie de factori care nu depind de trăgător. Psihicul lui s-a menținut la un nivel ridicat, n-a întâmpinat niciun fel de problemă în această privință. Mici greutăți de acomodare s-au ivit la antrenamentul oficial de ieri, pe care le-am rezolvat, altfel Moldoveanu nici n-ar fi intrat în finală. Faptul că s-a aflat în finală într-o competiție de nivelul Campionatului European reprezintă o performanță, indiferent de locul obținut.

S-au schimbat lucrurile pe plan mondial de la JO de la Londra, atunci când Alin a câștigat aurul? Au apărut alți trăgători mai puternici?

Pot constata că vicecampionul olimpic de la Londra s-a clasat pe locul 7 aici. Participarea de la JO nu se compară cu cea de la CE. La Moscova au participat trei sportivi din fiecare țară, pe când la JO doar doi, dar avem parte și de condiții diferite. În acest moment ne orientăm pe execuție, pe tehnică și nu pe rezultate, pentru că acestea reprezintă doar o consecință a pregătirii. Noi ne-am propus să ne antrenăm bine și să participăm onorabil la toate competițiile.

 

Publicat: 04 03. 2014, 16:30
Actualizat: 04 03. 2014, 16:46