Alin Petrache, cooptat la nivelul de vârf al World Rugby. A fost numit într-un grup de lucru care are ca scop regândirea sportului cu balonul oval

World Rugby schimbă direcția după realegerea lui Bill Beaumont ca președinte la sfârșitul lunii aprilie.  O comisie importantă condusă de Sir Hugh Robertson are un nou rol în dezvoltarea acestui sport. Mai mulți membri au fost cooptați în acest consiliu, printre care și Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

FCSB, interzisă pe „Arcul de Triumf”! Alin Petrache: „Aici se joacă rugby din 1913”. Lățimea terenului nu permite partide de fotbal | EXCLUSIV

„E o onoare și un privilegiu să lucrez lângă atâtea personalități”, a confirmat Alin Petrache informația pentru Prosport.

Experți independenți și jucători cunoscuți

„Procesul inovator își propune să se bazeze pe același baze solide ale startului din 2015, care a furnizat o reprezentare mai largă a rugby-ului și includerea acestui grup în organul suprem de decizie. Acesta are ca obiectiv principal îmbunătățirea eficacității și agilității structurilor de guvernare ale World Rugby, asigurându-le în continuare reflectarea universalității și diversității rugby-ului și să sprijine cele mai bune decizii luate de forul suprem”, se arată în comunicatul World Rugby, postat pe site-ul oficial.

Președintele Comitetului Olimpic Britanic și fost ministru al sportului britanic, Sir Hugh Robertson, va prezida acest grup de lucru reprezentativ, format din experți independenți, jucători și reprezentanți din națiuni de rugby consacrate, cu o gamă largă de expertiză. Grupul va analiza eficiența actualului model de guvernare, în conformitate cu termenii de referință aprobați de Consiliul Mondial de Rugby și Comitetul Executiv (EXCO).

Alin Petrache a militat încâ din urmă cu câțiva ani pentru ca standardele Six Nations să fie transpuse și în Rugby Europe Championship, al doilea eșalon al rugby-ului european: transmii de televiziune la cel mai înalt nivel, arbitraj video TMO – omologul VAR din fotbal, dar și sistemul HIA (Head Injury Assessment), care va permite unui oficial să facă un control asupra unui jucător comoționat în urma unei lovituri din timpul jocului care să-l anunțe pe arbitru central dacă acesta poate continua sau nu jocul.

Cine conduce grupul de lucru?

Grupul de lucru este format din membri independenți (Sir Hugh Robertson, Sir Peter Cosgrove și Angela Ruggiero), North Union (Laporte – președintele Federației de Rugby Francez și Martyn Philips – șef executiv al Uniunii Rugbyului Galez), South Union (Mark Alexander – SA președinte Rugby și Marcelo Rodriguez – președinte al Uniunii Rugbyului Argentinei), regiuni (Cristina Flores – Rugby Americas North și Cathy Wong – Oceania Rugby), națiuni emergente (Alin Petrache – președintele Federației Române de Rugby), reprezentanți ai jucătorilor (Omar Hassanein – Internațional executiv al jucătorilor de rugby și Safi N’Diaye – Internațional) și World Rugby (Bill Beaumont și Brett Gosper – director executiv).

Cei mai importanți trei membri sunt Robertson, Cosgrove și Ruggiero

Sir Hugh Robertson este președintele Comitetului Olimpic Britanic, fiind de asemenea vicepreședinte în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio 2016, când echipa Marii Britanii a câștigat un record de medalii. Anterior, el a fost ministrul Sportului și al Jocurilor Olimpice, responsabil pentru Londra 2012, eveniment considerat pe scară largă drept cele mai bune Jocuri Olimpice și Paralimpice din perioada recentă.

Peter Cosgrove este guvernatorul general al Australiei, recent pensionat, deținând funcția din 2014. Sir Peter Cosgrove a ocupat până de curând funcția de membru al Consiliului de Administrație și patron al rugbyului australian.

Angela Ruggiero este o fostă jucătoare americană de hochei pe gheață, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice. A fost membru al Comitetului Olimpic Internațional în perioada 2010-2018 și a ocupat funcția de membru al Comitetului executiv al CIO, după ce a fost ales președinte al Comisiei Sportive, organismul care reprezintă toți sportivii olimpici din întreaga lume, un post pe care l-a manageriat în perioada 2016-18. Angela este un membru independent al Comitetului Executiv al World Rugby.

Publicat: 18 06. 2020, 17:35