Finalistă la „Dansez pentru tine”, de la Pro TV, unde, împreună cu partenerul ei, Denis Bolborea, a terminat pe locul doi, Alina Dumitru (foto) se pregătește de vacanță.
Campioana olimpică a povestit câteva impresii legate de experiența din televiziune: ∞ deși locul doi e greu de acceptat, mă simt o învingătoare pentru că mi-am ajutat partenerul; ∞ am avut emoții până în ultimul minut pentru că știam că puteam rata totul; ∞ a fost obositor nu atât din cauza repetițiilor, cât a orelor în care stăteam în picioare; ∞ o repetiție nu este la fel de solicitantă ca un antrenament de judo, dar îți consumă o mare parte din energie; ∞ aș mai participa la astfel de emisiuni, dar în funcție de timpul meu liber, pentru că prioritatea mea este judo-ul; ∞ am făcut față unei noi provocări, cu dansul am pornit de la zero, aveam două picioare stângi; ∞ mi-am păstrat condiția fizică și tonusul; ∞ urmează o mică vacanță. Am nevoie de refacere pentru că încep antrenamentele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER