România se menține în graficul judo-ului european. După ce în urmă cu trei luni Alina Dumitru și Corina Căprioriu câștigau aurul european la 48 kg, respectiv 57 kg, sâmbătă, la Hamburg, cele două au repetat performanța, la Cupa Europei, urcând la braț pe prima treaptă a podiumului.
Cea mai valoroasă judoka a ultimilor ani, campioană olimpică și sextuplă campioană europeană, Alina Dumitru vorbește temperat despre succesul din Germania, pe care îl consideră doar o etapă reușită a pregătirii spre obiectivul de suflet: aur la Mondialul de la Tokyo (9-13 septembrie).
Alina, cum a fost concursul? Destul de bun, au fost adversare bine pregătite, însă nu a fost așa de greu precum mă așteptam. Dintre adversarele pe care le-am avut, doar două vor fi și la Mondiale, deci nu pot să zic că am avut emoții foarte mari.
Procedeul secret, surpriză la Tokyo
Este o victorie de moral… Într-adevăr, prinde bine în această etapă a pregătirii. Pot să zic că îmi dă un pic de liniște, dar, ca să fiu realistă, trebuie să spun că a fost mai mult ca o încălzire. Mă bucur că a ieșit așa cum mi-am propus și asta e ceea ce contează!
Cum te simți după maratonul de cinci meciuri? A fost foarte obositor, pentru că a durat întreaga zi. La 7:30 am avut cântarul, apoi am început încălzirea, și la 9 dimineața primul meci. Stresul nu a fost mare, numai că te dă peste cap să aștepți toată ziua să îți vină rândul, pentru că finala am avut‑o în jur de ora 19:00.
La fel ca la Europene, ai fost pe podium împreună cu Corina… Da, chiar vorbeam aici, la începutul concursului, văzând adversarele, că nu avem voie să facem niciun pas greșit, să nu dăm cu piciorul la tot. Era de așteptat să câștige, acum are un cu totul alt statut. Mă bucur că am câștigat amândouă și sper să repetăm figura și la Mondiale.
Pregătești un nou procedeu pentru Mondiale. L-ai încercat acum? Nu. Va fi o surpriză totală (râde). Deocamdată îl fac numai în antrenamente și îl voi exersa direct pe adversare la Tokyo.
Ce vei face în zilele următoare? Vom mai sta trei zile aici, într‑un stagiu de pregătire în care vom susține mai multe partide de verificare, după care ne vom întoarce acasă și vom continua antrenamentele. Mondialele sunt deja aproape…
Căprioriu confirmă succesul de la Viena
Finala Cupei Europei de la Hamburg la categoria 57 kg a fost o afacere 100% românească, două dintre elevele lui Florin Bercean disputându-și medalia de aur. Cu un plus de experiență, campioana europeană en-titre a categoriei, Corina Căprioriu (foto), s-a impus fără emoții în fața colegei de lot Andreea Chițu. O victorie care vine parcă să confirme saltul continental pe care l-a făcut în ultimele luni sportiva legitimată la „U” CSM Cluj – Dinamo București, precum și ambițiile acesteia pentru competiția de la Tokyo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER