Alpinistul Alex Găvan a escaladat** Vârful Manaslu și are în palmares patru „optmiari”

Alpinistul Alex Găvan a escaladat, la 4 octombrie 2011, Vârful Manaslu, cu o înălțime de 8.156 metri, din Munții Himalaya, trecându-și astfel în palmares al patrulea vârf de peste 8.000 de metri.

Ascensiunea s-a efectuat fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutor din partea șerpașilor. Expediția a început, la 5 septembrie. Alex Găvan a revenit în țară la 22 octombrie.

Între tabăra de bază (4.750 m) și vârf au fost stabilite trei tabere intermediare la altitudinile de 5.600 m, 6.300 m, 6.750 m, cât și un bivuac la 7.400 m.

Aflat în Nepal, nu departe de granița cu Tibetul, Manaslu este unul dintre vârfurile de peste 8.000 de metri cel mai riscant de urcat. Până în luna mai 2008 s-au înregistrat 297 de ascensiuni ale vârfului (cu sau fără oxigen suplimentar) și 53 de accidente fatale, plasând astfel muntele pe locul patru în topul celor mai periculoși „optmiari”.

„Am reușit ascensiunea vârfului la doar 17 zile după ce am ajuns în tabăra de bază, lucru oarecum neobișnuit, având în vedere faptul că în mod normal, pentru a urca un vârf de peste opt mii de metri, îți trebuie minim o lună pentru aclimatizare. La asemenea altitudini aerul este extrem de rarefiat, iar concentrația de oxigen este o treime din ce respirăm la nivelul mării. Din acest motiv majoritatea expedițiilor himalayene folosesc măști de oxigen la peste 7.000 m. La succesul meu a contribuit faptul că am avut șansa să mă aflu într-o formă fizică și mentală de zile mari, o aclimatizare foarte rapidă, cât și o strategie de ascensiune flexibilă ce mi-a permis să îmi adaptez planul în funcție de condițiile de pe munte”, a declarat alpinistul.

Alex Găvan are la activ patru vârfuri de peste opt mii de metri escaladate. În 2006, o dată cu ascensiunea Vârfului Cho Oyu (8.201 m, al șaselea gigant al lumii), Alex devenea cel mai tânăr alpinist român care a urcat un munte de peste 8.000 de metri.

La 30 iulie 2007, Alex a urcat în premieră românească Vârful Gasherbrum 1 (8.068 m) din Pakistan. Pentru această realizare, Alex a fost numit de către Federația Română de Alpinism și Escaladă „Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine”.

În 2008, alpinistul a reușit în premieră românească escaladarea Muntelui Makalu (8.463 m – al cincilea din lume) din Munții Himalaya, atingând astfel vârfurile a trei munți de peste opt mii de metri în mai puțin de doi ani. Ascensiunea s-a făcut fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor, ca de altfel toate ascensiunile lui.

Alpinistul deține „Medalia de aur pentru merit sportiv”, acordată de către președintele provinciei Navarra, Spania.

În lume sunt 14 vârfuri de peste 8.000 de metri, cu altitudini cuprinse între 8.027 m (Sisha Pangma) și 8.850 m (Everest). Toate aceste vârfuri se află în Asia Centrală, în regiunile de graniță dintre Nepal, India, Pakistan și China, în Munții Himalaya și Karakorum.

MEDIAFAX

Publicat: 27 10. 2011, 14:47
Actualizat: 27 10. 2011, 14:49