Alpinistul Justin Ionescu, întors din Himalaya după cutremur: „Am avut șansa să fiu protejat”

Alpinistul Justin Ionescu, întors joi noapte din expediția din Himalaya, a povestit pentru MEDIAFAX că trei lucruri au contribuit decisiv la salvarea sa după cutremurul devastator din Nepal – șansa, compania de asigurări și puja -un ritual budhist. Se declară fericit că a avut șansa să fie protejat.

Justin Ionescu este unul dintre cei patru alpiniști români, alături de Alex Găvan, Teo Vlad și Zsolt Török, care se aflau expediție în Himalaya în timpul cutremurului din 25 aprilie, toți reușind să părăsească muntele în siguranță. Justin Ionescu a plecat în expediție în Himalaya la sfârșitul lunii martie, în încercarea de a escalada vârful Everest, fără oxigen suplimentar, ceea ce ar fi reprezentat o premieră pentru România. Joi noapte, Ionescu a ajuns la București și a povestit ceea ce a trăit în Nepal.

„Sunt fericit că am avut șansa să fiu protejat”

Are fața arsă de soare și de vânt, cu urme de la ochelari și mâinile crăpate de ger. Te aștepți să fie stors de vlagă după o expediție spre cel mai înalt vârf din lume și un drum lung cu avionul, dar este activ.

„A întârziat mult cursa, a fost furtună la Istanbul, destul de puternică. Bătea vântul atât de tare încât se mișca avionul stând pe loc, la sol. S-a întrerupt traficul aerian și a trebuit să așteptăm. Am avut timp câteva zile în Kathmandu să mă odihnesc. Azi am început direct cu o ședință de birou federal. Nu sunt foarte obosit. Am avut alte expediții din care m-am întors mult mai obosit„, spune alpinistul Justin Ionescu.

Întrebat direct dacă este un om norocos, alpinistul a răspuns: „Mă simt foarte norocos. Și sunt fericit că am avut șansa să fiu protejat. La propriu m-am simțit protejat. Am avut șansa să nu pățim nimic, nici eu, nici colegul meu Zsolt Torok și nici ceilalți români care am fost acolo”.

Subiectul „cutremur” este încă puternic prezent în mintea sa.

„Cutremurul… n-am realizat gravitatea puterii și ceea ce putea implica. În acel moment nu am realizat. Cutremurul m-a prins în tabăra II, la 6.400 de metri altitudine, abia începea muntele, mai aveam mult de urcat. Eram într-o tură de aclimatizare, o făceam împreună cu Zsolt Torok, colegul meu. Și el era acolo tot să cucerească Everestul, dar el a preferat să urce cu oxigen. N-a apucat, ca și mine. Ne-am întâlnit în tabăra de bază și am urcat împreună. Eu mai fusesem în acel loc cu doi ani înainte. Am sesizat avalanșele care s-au pornit de pe versanții căldării în care noi ne aflam. Eu mai trăisem avalanșe în zona aceea și am încercat să-l liniștesc pe Zsolt, care chiar s-a speriat. El a asociat totul cu alte avalanșe trăite în cort. S-a stresat atunci, eu i-am zis să stea liniștit că nu vor ajunge la noi, pentru că mai trăisem asta. Nu au ajuns la noi. Acum, ajungând acasă, mă gândesc că și datorită lipsei de oxigen nu am realizat gravitatea situației. Probabil asta s-a întâmplat. Cutremurul a fost lung, am schimbat destule cuvinte între noi”, a povestit Justin Ionescu scenele petrecute pe munte.

Cei doi români au fost primii care au găsit calea dintre tabăra a doua, unde i-a surprins cutremurul, și tabăra unu, aflată la o altitudine mai mică.

„În ziua cutremurului era ceață și ningea, nu am văzut avalanșele care s-au pornit de pe versanți. A doua zi, după cutremur, când ne-am trezit, nu mai erau urme, erau astupate de zăpadă și nu se mișca nimeni. Ceea ce era foarte ciudat, nu e uzual să nu existe mișcare între tabăra doi și tabăra unu. Acolo se fac transporturi permanent. În ziua aia, era ora 10.00 și nimeni nu făcuse urme între cele două tabere. Au plecat până la urmă în jos trei șerpași, i-am lăsat în față, apoi am plecat și noi. I-am prins foarte repede, stăteau pe rucsacuri, nu făceau nimic. I-am întrebat ce se întâmplă și ne-au spus că nu găsesc o scară peste o crevasă și le e frică să continue. Șerpașii sunt la muncă. E o mare diferență, noi suntem cu pasiunea, pentru ei e muncă. Ei își fac doar treaba, nu riscă, au familii acasă… Și atunci am zis «hai să mergem noi să descoperim». Am plecat și am deschis drumul până în tabăra unu„, povestește alpinistul.

Ionescu și Torok au aflat despre impactul pe care l-a avut cutremurul din Nepal asupra taberei de bază, unde aveau amplasate corturile, abia a doua zi după seism.

„Când ne-am întâlnit cu șerpașii, unul dintre ei era bolnav, avea rău de altitudine și a fost luat cu elicopterul, ne-au spus că a fost avalanșă în tabăra de bază. Nu am înțeles însă ce putea însemna avalanșă în tabăra de bază, la 5.300 de metri. Noi eram la în jur de 6.000. Am ajuns în tabăra unu, unde era echipa lui Zsolt, ne-au explicat ce s-a întâmplat, cum a venit avalanșa. Un prieten de-al lui Zsolt Torok, cameraman sau producător, care făcea un documentar despre tabăra de bază, a murit în tabăra de bază. Avea cortul alăturat de cel al lui Zsolt. În tabăra de bază am ajuns după trei zile. În ziua cutremurului am stat în tabăra doi, a doua zi am coborât în tabăra unu, unde am dormit o noapte și abia apoi am ajuns în tabăra de bază. Lucrurile acolo erau clare – accidentații erau transportați. Existau condiții de transport”, își amintește Justin Ionescu.

El mai spune că cel mai mult l-a șocat „dezastrul” pe care l-a văzut când a ajuns în tabăra de bază.

„În viața mea nu am văzut așa ceva. După trei zile, totul era răvășit. Nu toată tabăra, porțiunea din mijloc, care arăta ca după un război. Au murit 18 oameni acolo. Mă consider norocos și fericit pentru că, dacă aș fi fost cu Zsolt în tabăra lui, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Tabăra lui a fost dintre cele mai afectate. A avut noroc că nu a fost acolo„, a mai spus Justin Ionescu.

În expediția din Himalaya, prin care își propunea să urce cel mai înalt vârf din lume, Everest, aflat la 8.848 de metri altitudine, Ionescu a pierdut aproape tot echipamentul.

„Cu siguranță e experiența care m-a marcat cel mai mult în viață. Când vezi de ce ai fost ferit… Și nu a lipsit mult. Alex Găvan era acolo, dar a avut noroc că nu se afla în zona afectată de avalanșă. Acum am ratat toată expediția, am pierdut aproape tot echipamentul. Tot echipamentul meu de altitudine nu mai e, a rămas pe munte. L-am lăsat în tabăra doi cu gândul să ne odihnim și să ne întoarcem. Noi facem depozite, am lăsat echipamentul acolo, pe care urma să-l recuperăm ulterior. Expediția pe Everest costă în jur de 50.000 de euro, din care echipamentul se ridică la 5-10.000. Până la urmă asta e, viața nu are preț. Ce e mai important e că toți cei pe care îi cunoșteam nu au pățit nimic„, explică alpinistul.

Întrebat dacă crede că și divinitatea a contribuit la salvarea sa, Justin Ionescu a stat câteva momente pe gânduri, apoi a scos de sub tricou un șnur galben înnodat în jurul gâtului: „Mda, șnurulețul ăsta galben e un talisman, pe care îl primești de fiecare dată când pleci pe un vârf de peste 8.000 de metri. Se face o «puja». O rugăciune către munte, să te protejeze. O fac de fiecare dată. Anul ăsta a fost diferit. Lama (n.r. – călugăr budhist) care a ținut această slujbă era unul dintre șerpași. E un personaj de o bunătate fantastică, așa cum îți imaginezi un lama budhist. El ne-a ținut slujba, foarte familiar, foarte intim. Nu a fost nimic pompos. Chiar m-am simțit apropiat de tot ce se întâmpla. Ulterior, puja chiar și-a făcut treaba, m-a protejat. Eu cred în divinitate, dar nu sunt extremist și nici practicant nu pot spune că sunt. Mă duc foarte rar la biserică. Pot spune că au fost trei lucruri care m-au ajutat să mă întorc teafăr: șansa, compania de asigurări și puja„.

A luat legătura cu familia abia la două zile de la cutremur

Justin Ionescu a luat legătura cu familia abia la două zile de la cutremur. Părinților lui le-a fost greu să creadă că e teafăr.

„Am neglijat și nu am luat în considerare ce se putea întâmpla. Era o tură de aclimatizare ușoară, am considerat că e lipsită de riscuri și nu am luat cu mine telefonul prin satelit. Și-au făcut griji, vă dați seama. Am reușit să sun după două zile de la cutremur și am anunțat că nu am pățit nimic. Am rugat pe cineva să sune acasă când am realizat ce s-a întâmplat. Am vorbit cu soția, dar părinții tot nu o credeau după tot ce văzuseră la televizor”, a mai spus Ionescu pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă experiența de 20 de ani de alpinism i-a salvat viața, Justin Ionescu a fost categoric: „De data asta doar șansa m-a ajutat”. Continuă însă: „Și a mai fost ceva, dacă îmi permiteți, nu e reclamă ascunsă. Am beneficiat de o asigurare extraordinară. A fost o cireașă de pe tort la șansa de anul ăsta. A venit și ne-a luat elicopterul imediat. S-a stricat căderea de gheață care era amenajată cu scări, din cauza cutremurului. Asigurarea a funcționat impecabil, elicopterul, când am sunat, a venit, m-a luat și m-a coborât. Asigurarea a plătit tot, s-au interesat dacă sunt rănit„.

E întrerupt din discuție de apel telefonic, o nouă solicitare de interviu. Răspunde amabil, afirmativ, încercând chiar să glumească: „Sigur, vin cu motocicleta, cu mare plăcere, acum, dacă tot am scăpat (…) Anul trecut am urcat două vârfuri de peste 8000 de metri și nu am fost băgat în seamă. Acum, că am scăpat la limită…„

Justin Ionescu mai spune că nu va renunța la intenția de a escalada cel mai înalt vârf fără a beneficia de oxigen suplimentar: „Sigur, vreau să continui, eu am un proiect «Everest pentru România». Și pentru federație și pentru România este important ca Everestul să fie urcat fără oxigen. Am fi printre puținele țări cu oameni care au urcat Everestul fără oxigen suplimentar. Ar fi o realizare foarte mare. Au mai încercat români, dar nu e așa de simplu. Și Horia Colibășanu a încercat anul trecut, dar nu a avut șansa. A bătut vântul și nu se poate. Dacă bate vântul cu mai mult de 30 de kilometri pe oră, riscurile pentru cei care urcă fără oxigen sunt foarte mari. Riști să te alegi cu degerături, spre sută la sută, și nu merită. Riști să-ți pierzi mâini, picioare, nas pentru a urca Everestul. E un obiectiv greu de îndeplinit. Așa e în sport. Și să câștigi o Olimpiadă sau un Campionat Mondial e foarte greu. Cam așa e și aici. Vreau să continui acest proiect, nu știu însă dacă la anul. Mi-am dat seama că riscurile sunt destul de mari, poate mai mari decât la alți «optmiari»„.

Ionescu recunoaște însă faptul că Everestul a devenit și o afacere: „E normal, orice se cumpără, se vinde. E natural. E o întreagă industrie. E comercial, da. Dacă mergi cu șerpașul și cu oxigen, ești într-o expediție comercială. Sunt însă câțiva oameni, o mână, care au reușit să urce fără oxigen„.

Justin Ionescu este alpinist din 1995. De la începutul anului 2015, este președintele Federației Române de Alpinism și Escaladă.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a devastat Nepalul luna trecută a provocat decesul a peste 7.000 de oameni și rănirea altor 14.000.