Alpinistul Zsolt Torok a fost înmormântat la cimitirul Eternitatea din Arad, cu onoruri militare

Alpinistul Zsolt Torok, care a fost găsit mort în Munții Făgăraș, a fost înmormântat, marți, la cimitirul Eternitatea din Arad, cu onoruri militare. La ceremonia funerară au participat sute de oameni, între care și ministrul de Interne, Mihai Fifor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alpinistul român în vârstă de 45 de ani, a cărui dispariție a fost anunțată sâmbătă dimineață de soția acestuia, a fost găsit mort. „Din păcate a fost găsit decedat. A căzut printre stânci în zona Vîrfului Negoiu”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Salvamont Sibiu.

Căutările au început imediat după anunțarea dispariției și în acțiune au fost implicați salvamontiști și jandarmi din județele Sibiu și Argeș, dar și un elicopter al MAI.

În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensniuni i-a fost alături Vlad Căpușan. Cei doi au realizat în 2016 în Himalaya două premiere naționale și o premieră mondială, în acest caz fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condițiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediția românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanță în alpinismul românesc. Zsolt Torok este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați alpinști români la nivel mondial, realizator al mai multor premiere. Printre altele, a fost pe Maratonul Marilor Pereți, Trilogia Alpilor și pe K2.

Publicat: 20 08. 2019, 20:08
Actualizat: 20 08. 2019, 20:09