Ambasadorii României în 2010!** Vezi care sunt sportivii cu care ne mândrim!

Mai rapizi, mai vicleni, mai puternici, mai abili, mai
inteligenți, mai tehnici, mai stăpâni pe sine, mai concentrați, mai
vigilenți, mai ambițioși. Poate mai norocoși?!

Da sau nu, câțiva sportivi români și-au dominat adversarii în
2010, provocându-le eșecuri usturătoare și trăiri intense. Pentru
că tocmai s-a consumat jumătatea ciclului olimpic! Una în care
cifrele reci (numărul și tipul medaliilor) arată mai bine ca în
2002 sau 2006. Cine va răzbi și în 2011? E greu de anticipat. Unii
vor sta la cutie pentru a erupe la JO, iar alții vor continua goana
după titluri. De tot felul! Lucian, Alina, Victor, Ana, Valeriu,
Talida sau Ninel sunt doar câteva nume ce vor scoate tricolorul din
buzunarul de la piept și-l vor desfășura pe toate meridianele
lumii.

Voinicele lui
Radu

Naționala feminină de handbal a încheiat glorios anul sportiv,
reușind să câștige medalia de bronz la Campionatul European din
Danemarca și Norvegia. Rezultatul final este cu atât mai glorios
dacă luăm în calcul faptul că România a obținut în premieră o
clasare pe podium la întrecerea continentală. Campionatul European
feminin se desfășoară din 1994, iar tricolorele nu reușiseră să
urce niciodată mai sus de locul 4, la ediția din 2000, organizată
chiar de țara noastră.

În
box, Mr. KO e mereu OK

Campionul mondial la supermijlocie (versiunea IBF), Lucian Bute,
și-a păstrat palmaresul imaculat și în 2010 (25-0-0, 20 KO).
Gălățeanul în vârstă de 30 ani l-a răpus pe columbianul Edison
Miranda și americanul pe Jessie Brinkley, iar pe final de an a
devenit un brand de țară! Totodată, el a semnat un contract cu
celebra televiziune americană Showtime.

Valeriu, ca
lancea

Halterele românești au stat sub semnul revenirii de aur a lui
Valeriu Calancea, la 94 kg. Dublu campion mondial în 2003, acesta a
reușit după șapte ani, timp în care a efectuat și o suspendare de
doi ani pentru dopaj, să urce pe prima treaptă a podiumului.
Basarabeanul a cucerit aurul mondial la aruncat și medalia de bronz
la total. El a fost secondat de o altă mare speranță pentru Londra
2012, Ninel Miculescu (69 kg). Triplu campion european, Ninel a
cucerit două medalii la CM, argint la total și bronz la smuls.

Big
Ghiță

Daniel Ghiță a devenit primul român prezent în finala K1 de la
Tokyo

Meniu
cu pene de Struț și Grasă de Cotnari

Atletismul a stat în 2010 sub semnul performanțelor acelorași
personaje valoroase. Și nemuritoare. Dacă discobola Nicoleta Grasu
(39 de ani) și-a dovedit din nou constanța la CE din Barcelona
(medalia de argint), triplusaltistul Marian Oprea a uimit o lume
întreagă. După 22 de luni de inactivitate, „Struțul” termina pe
doi, cu un incredibil 17,51 m (cel mai bun rezultat din ultimii
patru ani), performanță ce-l retrograda pe noul star, francezul
Teddy Thamgo, pe locul al treilea.

Fac
valuri pe aur

Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi sunt, fără îndoială,
sportivii de aur ai anului 2010. Cei doi, componenți ai echipajului
de canoe dublu, au cucerit nu mai puțin de cinci titluri mondiale
și o medalie de bronz. Elevii lui Florin Popescu au bătut tot în
lume, câștigând aurul la 500 m și 1.000 m, și nu au avut rivali la
Mondialele Universitare, unde au reușit tripla de aur la 200 m, 500
m și 1.000 m. Pentru performanțele de la Poznan, ei și-au făcut
încălzirea la Europene, aur la 500 m și bronz la 1.000 m.

Frumoasele
spadasine

Ana Maria Brânză, Anca Măroiu, Simona Alexandru și Loredana
Iordăchioiu au realizat o premieră pentru spada românească. Cele
patru tricolore au cucerit primul titlu mondial la această armă,
învingând în finala competiției, la Paris, echipa Germaniei cu
35-26. România a mai „înțepat” două bronzuri la CM: Cosmin Hănceanu
(sabie) și echipa masculină de sabie.

BB și
Ana în acțiune

Gimnastica feminină românească a săltat din nou pe prima treaptă
a podiumului mondial, după mai bine de nouă ani. La Rotterdam,
micuța Ana Porgras a stăpânit perfect aparatul de numai 10 cm
lățime și s-a încoronat regina bârnei. Rezultatul fetelor pune însă
în umbră contraperformanța băieților, care, după 14 ani, au
terminat în afara podiumului mondial. Notabile sunt și revenirea
cuplului de antrenori Mariana Bitang – Octavian Bellu la conducerea
lotului feminin, respectiv revenirea campioanei olimpice de la sol,
Sandra Izbașa, în concursuri, după un an de pauză.

Piți,
aurul și ghinionul

Campioana olimpică Alina Dumitru a resimțit, după un an 2009
plin de accidentări și ghinioane, gustul medaliei de aur. Eleva lui
Florin Bercean a cucerit pentru a șasea oară titlul de campioană
europeană, reanunțându-și intențiile pentru JO 2012. Mai mult, ei i
s-a alăturat pe prima treaptă și Corina Căprioriu. Aurul mondial a
rămas în continuare un vis pentru „Piți”, care la Tokyo a ocupat,
la fel ca în urmă cu trei ani, la Rio, ultima treaptă a
podiumului.

Horia,
cârmaciul

Vremurile în care un român făcea spectacol la Wimbledon, în
speță Ilie Năstase, nu au apus. Asta pentru că în 2010 un alt
reprezentant al țării noastre, Horia Tecău, a fost vedetă pe iarba
londoneză. Horia nu a câștigat turneul de la Wimbledon, dar a jucat
cu trofeul pe masă în proba de dublu, alături de Robert Lindstedt,
o premieră pentru România în ultimele trei decenii. Per total,
Tecău a avut un an de excepție, cu cinci titluri câștigate și o
clasare între cei mai buni 20 de tenismeni ai lumii la dublu.

Falnici ca
„stejarii”

Naționala de rugby a României și-a acontat biletul pentru Cupa
Mondială din Noua Zeelandă din 2011, după ce a trecut în barajul de
recalificare de Ucraina, Tunisia și Uruguay.

Leii
din bazin. Otrăviți în România, letali pentru
străini

Cea mai bună națională masculină din
România ultimilor șase ani, cea de polo, a rupt norii și în 2010.A
terminat pe locul 7 la CE și s-a calificat la CM 2011

Publicat: 30 12. 2010, 10:46
Actualizat: 30 12. 2010, 10:49