Amenință că vor pleca de la Dinamo:** „Vrem fapte, de promisiuni ne-am săturat”
La șase luni după ce l-a pierdut pe gimnastul Marian Drăgulescu, care a ales să plece la Steaua, Clubul Dinamo este pe cale de a se despărți de alți doi performeri. Campioni europeni și mondiali la canoe dublu, Victor Mihalachi și Liviu-Alexandru Dumitrescu amenință că vor părăsi clubul din „Ștefan cel Mare” din cauza lipsei stabilității profesionale.
De doi ani, Liviu-Alexandru Dumitrescu și Victor Mihalachi adună sârguincios medalii, dar și promisiuni din partea clubului pentru care trag, CS Dinamo. „Mi se tot spune că eu voi fi avansat și Victor angajat, dar nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu cerem mai mulți bani, nu cerem lucruri pe care nu le merităm. Vrem fapte, că de promisiuni suntem sătui! Dacă ne accidentăm mâine și nu mai putem face performanță, ce se va alege de noi? Sperăm să fim răsplătiți așa cum trebuie. Ca și anul trecut, la final de an am primit o plachetă și un gel de duș”, a declarat Alex Dumitrescu, care este încadrat ca agent principal.
Lipă crede că este o glumă
Nemulțumirea lui este împărtășită și de colegul de barcă, Victor Mihalachi, care pe baza unui contract de colaborator este remunerat lunar cu 800 de lei. Mai mult, acesta a avut surpriza să constate că pe placheta care a primit-o din mâinile ministrului Administrației și Internelor, TraÂian Igaș, numele său era scris greșit, Mihalache în loc de Mihalachi.
Președintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, a catalogat drept o glumă declarațiile celor doi canoiști: „Nu-mi vine să cred! Îi înțeleg nemulțumirea lui Mihalachi deoarece nu este angajat, însă am făcut un memorandum la minister și aștept răspuns. Banii i-au luat la timp, suntem la zi cu premierile, primesc din partea clubului 2.000 de lei și alți 1.500 din partea COSR, nu știu de ce au zis că primesc doar 800 de lei”, a declarat ea.
„Le-am spus că problema se va rezolva cel mai târziu în februarie. Sunt surprins de ceea ce s-a întâmplat”, Florin Popescu, antrenor.
„Banii i-au luat la timp, suntem la zi cu premierile”, Elisabeta Lipă, președinte CS Dinamo