„Americanu” i-a salvat pe români la Paris. „Lupii” au fost învinși de Stade Francais, 12-47. Vlaicu a marcat toate punctele românilor
- Selecționata „Lupii” București a fost învinsă sâmbătă, la Paris, de Stade Francais cu 47-12 (14-12).
- Meciul a contat pentru etapa a cincea a Challenge Cup, a doua competiție valorică intercluburi din Europa.
„Lupii” București au jucat curajos la Paris, însă au rezistat doar o repriză în fața celor de la Stade Francais, echipă aflată pe locul secund în Top 14. Ei au plătit tribut faptului că au jucat în 14 oameni timp de 10 minute, după eliminarea lui Surugiu. Francezii au marcat în acel interval nu mai puțin de trei eseuri. „Lupii” au fost susținuți din tribunele stadionului „Jean – Bouin” de către căpitanul naționalei României, Mihai Macovei, care evoluează la echipa de liga a doua, Massy.
„Lupii”, egalii francezilor timp 40 de minute
Românii au început bine meciul și au punctat primii pe tabelă prin penalitatea reușită de Florin Vlaicu (0-3, min. 6), însă în numai câteva minute, francezii, prin căpitanul lor, Jeremy Sinzelle au culcat balonul în terenul de țintă, eseu transformat de Mallet (7-3, min. 10). Vlaicu a reușit să-i mențină pe „lupi” în joc printr-o penalitate (7-6, min.13), însă oaspeții au mai marcat un eseu, prin Jono Ross, transformat de Mallet (14-6, min. 18). Până la pauză, Vlaicu a reușit să apropie scorul, prin alte două penalități, 14-12 (min.27). Mai mult „Americanu”, a fost aproape de a-i aduce pe români în avantaj, înainte de intrarea la vestiare, însă balonul șutat de el a trecut pe lângă buturile gazdelor.
Stătulescu a dat în bară
Repriza a doua a început dificil pentru „lupi” care au fost nevoiți să evolueze în 14, după ce Florin Surugiu a primit cartonașul galben. Francezii au speculat breșele create în apărarea noastră și au început recitalul de eseuri, 3 în 10 minute prin Ross, Sinzelle și Camara (35-12, min. 59). Odată cu reintrarea lui Surugiu, jocul s-a mai echilibrat și „lupii” au început să fie prezenți mai mult în terenul de 22 advers. Presiunea continuă pusă pe francezi i-a determinat pe aceștia să greșească, însă balonul șutat de Stătulescu, din lovitura de pedeapsă, a lovit butul stâng. Câteva minute mai târiu, internaționalul australian Digby Ioane a mărit avantajul pentru Stade Francais, eseu transformat de Mallet (42-12, min. 68). Camara a închis tabela cu câteva secunde înainte de fluierul final, prinzând perfect un balon de urmărire trimis de Mallet, 47-12.
- Ultimul meci al „Lupilor” în această ediție a Challenge Cup va avea loc pe 24 ianuarie, pe Cluj Arena, cu Newcastle Falcons.
Au marcat
„Lupii” București: Vlaicu (4 lp)
Stade Francais: Jeremy Sinzelle (2e), Jono Ross (2e), Djibril Camara (2e), Digby Ioane (e) Vincent Mallet (6t)
„Lupii” București: 1. Petru Tamba, 2. Otar Turashvili, 3. Vlad Bădălicescu, 4. Petre Neacșu, 5. Cornel Tatu, 6. Johan van Heerden, 7. Constantin Ene, 8. Răzvan Ailenei – 9. Florin Surugiu, 10. Florin Vlaicu – 11. Ionuț Botezatu, 12. Csaba Gal (c), 13. Robert Dascălu, 14. Florin Ioniță, 15. Dan Stătulescu. Rezerve: 16. Alexandru Oancea, 17. Silviu Vasiliu, 18. Constantin Pristaviță, 19. Onal Agiacai, 20. Mihai Dico, 21. Grigoraș Diaconescu, 22. Marian Apostol 23. Robert Neagu.
Stade Francais: 1. Romain Frou, 2. Zurabi Zhvania, 3. Adrien Oleon, 4. Paul Gabrillagues, 5. Juan Cruz Guillemain, 6 Nicolas Garrault, 8. Jono Ross, 7. Mathieu De Giovanni, 9. Julien Tomas, 10. Vincent Mallet, 11. Djibril Camara, 12. Mayer Bosman, 13. Jeremy Sinzelle, 14. Digby Ioane, 15. Paul Williams. Rezerve: 16. Sofiane Chellat, 17. Sakaria Taulafo, 18. Davit Kubriashvili, 19. Julien Nibert, 20. Matthieru Ugena, 21. Julien Dupuy, 22. Morne Steyn, 23. Hugh Pyle.
Clasament Grupa a III-a
1. Gwent Dragons 5 4 0 1 210-108 21p
2. Newcastle 5 3 0 2 156-139 16p
3. Stade Francais 5 3 0 2 136-113 15p
4. Lupii București 5 0 0 5 67-209 1p
În celălalt meci al grupei, Newcastle Falcons – Newport Gwent Dragons 29-40.