Amintiri din copilărie | Nadia Comăneci se dădea în vânt după săniuș și bătaia cu bulgări de zăpadă
Nadia Comăneci și-a adus aminte de anotimpul rece. A venit iarna. Ce-i drept, doar calendaristic, pentru că zăpada tot prin poze continuam să o vedem.
În amintirea iernile de odinioară când pe străzi se așternea un strat gros de omăt, Nadia Comăneci a găsit între poeziile copilăriei una sugestivă pentru acest anotimp.
O fotografie alb-negru în care a fost surprinsă dându-se pe o saniuta împreună cu fosta ei colegă de echipă, Teodora Ungureanu.
Amintiri din copilărie | Nadia Comăneci se dădea în vânt după săniuș și bătaia cu bulgări de zăpadă
Amintindu-și de acele vremuri, atât de frumoase,când printre sutele de ore de antrenament reușea să prindă și câteva minute din joaca acelor vremuri, Nadia a remeorat că trăia la maximum acele clipe: „Ma dădeam cu sania, patinam iar mai târziu am învățat să schiez. Nu ratam nici tradiționalele bătăi cu bulgari”, a declarat Nadia pentru ProSport.
Toată familia schiază foarte bine. Chiar dacă nu a mai schiat de ceva vreme, atunci când merge la munte, împreună cu familia,Nadia ii urmărește cu plăcere pe Bart și pe Dylan, soțul și fiul ei, atunci când sunt pe pârtia de schi.
„Schiază foarte bine. Este un sport care le place”, declara Nadia cu mulți ani în urmă despre pasiunea comună a celor doi.
La 60 de ani, Nadia Comăneci se menține într-o formă fizică de invidiat. Sportiva născută la Onești postează constant pe Twitter și Instagram diverse exerciții în sala de gimnastică dar și selfie-uri cu celebrități din diverse domenii.
37 de ani de când s-a retras din activitatea competițională
Nadia Comâneci s-a retras din activitatea competiţională în 1984, având în palmares 25 de medalii câştigate la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, dintre care 16 de aur.
În codul de punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG), la paralele inegale sunt incluse două elemente denumite „coborâre Comăneci” şi „salt Comăneci”.
În noiembrie 1989, Nadia a emigrat în Statele Unite ale Americii, apoi în Canada, după care a revenit în SUA şi s-a stabilit la Oklahoma. S-a căsătorit cu Bart Conner, campion de gimnastică al SUA şi campion olimpic. Cei doi au un băiat, Dylan Paul, născut în 2006.