Amintirile îl urmăresc! Dublul campion european la haltere Florin Ionuț Croitoru a picat testul antidoping la reanalizarea probelor de la JO 2012. Federația internațională a anunțat suspendarea sa provizorie
Reanalizarea probelor de urină de la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 a mai făcut o victimă. Federația Internațională de Haltere (IWF) a remis un comunicat prin care anunță că halterofilul român Florin Ionuț Croitou (26 de ani) a fost suspendat provizoriu după ce la reanalizarea probelor sale s-au descoperit trei substanțe interzise, „metaboliți de dehydrochlormethyltestosterone, metenolone și stanozolol”. „Comitetul Internațional Olimpic este responsabil să decidă vizavi de consecințe, atât timp cât incidentul s-a petrecut în relație cu participarea la Jocurile Olimpice de la Londra”, a anunțat IWF.
Florin Ionuț Croitoru s-a clasat pe locul 9 la Londra la categoria 56 kg, dar următorii doi a cucerit titlul european (2013 și 2014). În acest moment, el a renunțat la performanță, beneficiind de rentă viageră de la MTS pentru cele două titluri continentale. O posibilă suspendare a sa în legătură cu JO 2012 ar putea duce la anularea celor două medalii de aur la CE 2013 și 2014, implicit a rentei viagere.