Ana Maria Brânză, după ce a primit un tricou al Universităţii Craiova de la Pavel Badea. „În copilărie, singura bucurie din weekend erau meciurile Craiovei”

Campioana olimpică Ana Maria Popescu se află zilele acestea la Craiova, unde îşi continuă pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Deşi este sportivă a CSA Steaua Bucureşti, marea campioană a acceptat cu drag şi un tricou al Universităţii Craiova, oferit de Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, club care are şi o secţie de scrimă renumită chiar la nivel internaţional.

Evenimentul a avut loc la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” din Bănie, acolo unde scrimera s-a pregătit şi a făcut paşi importanţi spre marea performanţă. De altfel, o alee din cadrul instituţiei poartă numele „Ana Maria Brânză”.

„Din nou la Craiova, din nou acasă pentru mine. Am venit de o săptămână să mă antrenez aici, am colegi de la CS Universitatea. Tricoul va fi pus la loc de cinste. De ce să nu îl pun lângă cel al Stelei? Am de la foarte multe echipe şi de la mai multe sporturi tricouri, pe toate le păstrez cu drag. O să îmi fac o colecţie personală la un moment dat. Am crescut la Craiova, iar tricoul îmi aduce aminte de copilărie, de singura bucurie din weekend, care erau meciurile Universităţii Craiova. Am avut ocazia să văd şi noul stadion, nu într-un meci oficial, dar sper ca odată cu ridicarea măsurilor să trăiesc emoţia unui meci pe noul stadion. Nu sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în Liga 1. Important este că ne-am reluat activitatea. Cel mai bun să câştige”, a spus Ana Maria Popescu.

Ana Maria Popescu: „Deocamdată, sunt departe de o formă bună la Jocurile Olimpice”

Despre activitatea sa şi despre obiectivele imediate, Ana Maria Popescu a declarat: „Eu încerc să fac tot ce ţine de mine. Vedem dacă voi rămâne numărul 1 sau nu. O să plec pentru o săptămână în Rusia, unde vom avea şi prima competiţie după un an de zile. Se va desfăşura la Kazan o etapă de Cupă Mondială după un an de zile. Este chiar ultima competiţie de calificare. Nu am un obiectiv de îndeplinit acolo, merg să îmi testez nivelul şi să văd ce ajustări trebuie să fac.

Cred că am demonstrat-o la campionatele naţionale în urmă cu câteva săptămâni că încă ştiu să ţin spada în mână, deocamdată sunt departe de o formă bună la JO. Mai am ceva timp de pregătire şi multă muncă de dus. Îmi doresc ca oraşul Craiova să rămână la fel. Să fie oamenii la fel, eu mă bucur că în continuare se face treabă bună, scrima este la un nivel foarte bun. Dan Podeanu nu mai face depasarea cu mine la competiţii, dar vorbim la telefon”.

Pavel Badea: „Mai multe şanse are Ana Maria să câştige aurul olimpic decât să ia Craiova titlul!”

Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a declarat că mai multe şanse are Ana Maria Popescu să câştige titlul olimpic decât Universitatea Craiova să devină campioana României. „Bădiţă” acordă abia a treia şansă vicecampioanei la primul loc, dar speră ca „leii” să-şi adjudece Cupa României, după finală cu fostul său coleg de la Ştiinţa, Eugen Neagoe.

„Este o onoare pentru mine să fiu vicepreşedinte al FR de Scrimă, sper, alături de domnul preşedinte Marius Florea, să aducem un plus pentru acest sport nobil şi de căutat în România.Ne-am fi dorit să o legitimăm pe Ana la CS Universitatea Craiova, este inegalabilă, este numărul 1 în sufletele copiilor care practică scrima, sperăm să vină de la Olimpiadă cu o medalie, ar fi încununarea unei cariere excepţionale.

Ar fi extraordinar ca ea să devină campioană olimpică, iar Universitatea Craiova să ia campionatul. Mai multe şanse are Ana, fiindcă ea este cu adevărat o mare campioană. Noi avem a treia şansă la titlu, sperăm să fim surpriza, anul trecut am fost aproape. Important este să fim mulţumiţi de ce am reuşit. Sper să jucăm finala Cupei României să fie Universitatea – Astra şi noi să-l învingem pe Eugen (Neagoe, n.r.)” a declarat Pavel Badea.

 

 

Publicat: 12 03. 2021, 16:41