ANCHETĂ‚ | Marius Negrea, marele campion la patinaj, a plâns la dărâmarea tribunei Tractorul. „Toate orașele mari au câte ceva, aeroport, stadioane moderne, săli polivalente. Brașovul a ajuns un oraș de cârciumi și hoteluri” | Episodul 6
Marius Negrea, fostul mare patinator al României și actualul antrenor al Juliei Sauter (a terminat la începutul acestui an pe locul 14 în finala Campionatelor Europene de patinaj artistic de la Minsk, Belarus), a vorbit despre desființarea Complexului Sportiv Tractotul într-un interviu acordat pentru Monitorul Exprex.
Marius Negrea regretă că bazele sportive din oraș au fost desființate și în locul lor nu s-a ridicat încă nimic. Fost sportiv la clubul Tractorul, antrenorul este pur și simplu șocat de dispariția bazei sportive de care îl leagă o mulțime de amintiri.
Marius Negrea a ajuns să practice de mic patinajul la rugămintea unui antrenor de la clubul Tractorul Brașov care avea nevoie de sportivi legitimați la secția de patinaj. „Mi-a plăcut fotbalul de mic, dar nu am avut șansa să-l practic. Un antrenor de la secția de patinaj, prieten bun cu ai mei, a spus că are nevoie de băieți la patinaj. Așa am ajuns la acest sport. Când am câștigat primul titlu național la juniori abia atunci a început să mă atragă patinajul. Am fost de multe ori copil de mingi la meciurile de fotbal. Am plâns când s-a demolat tribuna de la Stadionul Tractorul. Am luat o cărămidă acasă, așa să am o amintire. Sunt foarte trist. Am fost sportivul clubului Tractorul 20 de ani, după care încă 10 ani am fost antrenor la clubul meu de suflet. A fost demolat și Stadionul Municipal! Este incredibil! Toate orașele mari au câte ceva, au aeroport, au stadioane moderne, au săli polivalente, iar noi, la Brașov, avem un oraș de pensiuni, de cârciumi și hoteluri!”, a susținut Marius Negrea în interviul acordat.
Marius Negrea (54 de ani) a participat la edițiile din 1992 și 1994 ale Jocurilor Olimpice de Iarnă. După retragere a devenit antrenor, pregătind cele mai importante nume din patinajul românesc, printre care Gheorghe Chiper, Adrian Matei, Roxana Luca și Julia Sauter.
iNTERVIU realizat de Adi Marica