Ancuța Stoenescu, despre aventura ei în baschetul 3×3 și participarea la Jocurile Olimpice acum doi ani! „Realistic nu credea nimeni”. Care sunt șansele și de ce avem culoar la turneul de universalitate | VIDEO EXCLUSIV DRUMUL SPRE PARIS
This browser does not support the video element.
Cătălin Burlacu, managerul general al FR Baschet, și fosta jucătoare, Ancuța Stoenescu, acum responsabil în baschetul feminin, au fost invitații emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.
Ancuța Stoenescu, despre aventura ei în baschetul 3×3 și participarea la Jocurile Olimpice acum doi ani! „Realistic nu credea nimeni”. Care sunt șansele și de ce avem culoar la turneul de universalitate |
Tema de discuție: participarea cu echipa feminină de baschet 3×3 în Japonia.
Întrecerile de baschet 3×3, atât masculine cât și feminine, au fost incluse în premieră în programul olimpic la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, reprogramate în 2021 din cauza pandemiei de COVID-19.
Echipa feminină de baschet 3×3 a României a participat la primul turneu olimpic care a avut loc la Tokyo 2021, unde Ancuța Stoenescu a făcut parte din echipa feminină a României.
Tricolorele s-au clasat pe locul 7 din 8 echipe şi au ratat calificarea în faza eliminatorie. România a încheiat cu o victorie (22-14 cu Mongolia) şi 6 înfrângeri (10-21 cu China, 8-20 cu Japonia, 14-22 cu Italia, 11-22 cu SUA, 12-21 cu Rusia şi 12-22 cu Franţa).
„De când am auzit că e un sport olimpic, m-am implicat în baschetul 3×3. Atunci am avut această posibilitate, nu știam despre ce e vorba, era o chestie departe. Realistic nu credea nimeni că vom ajunge la Jocurile Olimpice.
Șanse avem în continuare, dar este mai greu. Sistemul de calificare este diferit. Este greu însă să mai obținem rezultate bune, cele mai multe turnee cu puncte s-au încheiat. Avem o șansă la turneul de universalitate, asta pentru că Israelul are problemele pe care le are în momentul de față”, a declarat Ancuța Stoenescu.
- Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ se difuzează în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.