Andreea Chițu și-a asigurat medalia de argint la judo, la categoria 52 kilograme

Sportiva Andreea Chițu s-a calificat, joi, în finala categoriei 52 de kilograme, la Campionatul European de judo, organizat în cadrul Jocurilor Europene de la Baku, asigurându-și astfel medalia de argint.

În grupa C a categoriei 52 de kilograme, Andreea Chițu a învins-o pe Roni Schwartz (Israel) și Giuffrida Odette (Italia), câștigând grupa și calificându-se în semifinale. În această fază, Andrea Chițu a trecut de sportiva germană Mareen Kraeh și s-a calificat în finala categoriei, în care va lupta pentru medalia de aur cu judoka franceză Annabelle Euranie.

În grupa A de la aceeași categorie, Larisa Florian a obținut victorii în grupa A, cu Jaana Sundberg (Finlanda) și Kelly Edwards (Marea Britanie), dar în lupta pentru calificarea în semifinale a fost învinsă de Natalia Kuziutina (Rusia). În prima confruntare din recalificări, sportiva noastră a învins-o pe Birgit Ente (Olanda) și va lupta pentru medalia de bronz cu Mareen Kraeh.

La categoria 48 de kilograme, Violeta Dumitru a fost eliminată în primul tur al grupei A de portugheza Leandra Freitas, iar Monica Ungureanu a pierdut la Ebru Sahin (Turcia) în turul doi al grupei C.

Loredana Ohâi a fost învinsă în turul doi din grupa A, categoria 57 de kilograme, de olandeza Sanne Verhagen, după ce sportiva tricoloră câștigase prima luptă cu Larissa Csatari (Elveția).

La aceeași categorie, Corina Căprioriu a avut un prim tur liber în grupa C, după care a învins-o pe Giulia Quintavalle (Italia), dar pentru câștigarea grupei și calificarea în semifinale a fost învinsă de kosovara Nora Gjakova, după prelungiri, astfel că a intrat în recalificări pentru medalia de bronz. În prima luptă din această fază, Căprioriu a cedat însă în fața sportivei Miryam Roper (Germania), astfel că a încheiat pe locul 7.

La masculin, Amado Lazea a fost eliminat în primul tur al categoriei 60 de kilograme, grupa C, de Artiom Arșanski, iar Remus Lazea a pierdut tot în primul tur, la categoria 66 de kilograme, grupa C, cu Jasper Lefevere (Belgia).

Competiția de judo programată în cadrul Jocurilor Europene este, de fapt, Campionatul European din 2015, care a fost alocat inițial către Glasgow. În urma unor neînțelegeri cu organizatorii, EJU a decis să mute competiția în cadrul Jocurilor Europene.

În competiție s-au înscris 247 de judoka din 47 de țări.

Publicat: 25 06. 2015, 16:15
Actualizat: 25 06. 2015, 16:16