Andrei Dumitrescu, nepotul legendarului pilot Marin Dumitrescu, a fost declarat câștigător al celei de-a treia etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, Cupa Gorjului.
La manșa unui monopost Tatuus, unic în campionatul autohton, Andrei Dumitrescu a fost cel mai rapid în singura manșă de concurs a etapei, cu timpul de 02:37.523, cu 02.260 mai rapid decât bulgarul Kamenov și la 04.137 de miimi de Bogdan Cuzma.
Cea de-a treia etapă a avut de altfel o singură manșă de concurs, față de două așa cum se întâmplă de obicei. Condițiile meteorologice nefavorabile, dar și o pată de ulei care s-a scurs pe traseu din cauza ploii, au făcut imposibilă desfășurarea cursei în condiții normale, astfel că organizatorii au luat decizia de a anula manșa a doua. Federația Română de Automobilism Sportiv a anunțat însă deschiderea unei anchete pentru a clarifica situația.
În total, 71 de piloți au lua startul la cursa organizată sub sloganul „Acasă la Brâncuși”, pe Transalpina (CN 67 C) între Novaci și stațiunea Rânca pe o distanță de 5 kilometri. Doi dintre participanți, Andrei Aron și Ionuț Becheanu, au suferit accidentări cu ieșiri în decor, având nevoie de intervenția medicilor. Aron a fost transportat la spitalul din Cluj-Napoca, acolo unde va fi supus unor examinări mai amănunțite.
Următoarea etapă de viteză în coastă din calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv este programată pe 1-2 iulie la Reșița. În total, anul acesta programează un total de 8 runde.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER