Anna Fenninger a câștigat Cupa Mondială de schi alpin
Sportiva austriacă Anna Fenninger a câștigat Cupa Mondială de schi alpin, după ce a încheiat, joi, pe locul doi proba Super G de la Lenzerheide, antepenultima a sezonului, informează AFP.
Fenninger a fost devansată, joi, de schioarea elvețiană Lara Gut.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Anna Fenninger conduce în clasamentul general al Cupei Mondiale cu 1271 de puncte, fiind urmată de germanca Maria Höfl-Riesch – 1180 și de Lara Gut (1056).
„Este incredibil”, a spus Fenninger, care a mai câștigat în acest sezon titlul olimpic la Super G și argintul la slalom uriaș, la Soci. „Consider că titlul olimpic a fost foarte important pentru moral. Nu am mai simțit presiune, pentru mine nu mai conta ce urmează, oricum sezonul era perfect, cu acea medalie de aur”, a adăugat ea.
Sursa: Mediafax