Anunțul de ultima oră al lui Ilie Năstase: „E timpul să mă retrag definitiv”
Fostul mare tenismen Ilie Năstase, ex-candidat din partea UNPR la alegerile din data de 26 mai pentru Parlamentul European, a anunțat că iese definitiv din politică.
„Buna tuturor. Am lipsit o vreme – mi-am luat putin timp dupa alegeri. M-am gândit foarte bine și e timpul să mă retrag definitiv din politică. Vă mulțumesc tuturor celor care ați corespondat cu mine. Numai gânduri bune vouă și celor dragi vouă! La revedere! Cu drag, Ilie”, a anunțat Ilie Năstase pe pagina sa de facebook.
Ilie Năstase, 72 de ani, a fost candidat la Primăria Capitalei din partea PDSR, în 1996 și senator PSD-UNPR-PC în perioada 2012 – 2016. La alegerile pentru Europarlamentare, din mai, a candidat din partea UNPR, fiind primul pe listă, dar partidul a obținut un rezultat extrem de slab. Alături de Ilie Năstase, pe listă, a fost și fostul selecționer Anghel Iordănescu. Dar, Uniunea Națională pentru Progresul României a obținut doar 0.60 la sută, 54198 voturi.