Argentina se retrage din organizarea Cupei Mondiale de rugby din 2027. Cine ar putea beneficia de această decizie

Guvernul Argentinei a anunţat în 2016 că această ţară va candida pentru aducerea turneului pentru prima oară în America de Sud, însă, conform ziarului australian Daily Telegraph, vicepreşedintele World Rugby, argentinianul Agustin Pichot, a anunţat că nu mai este cazul.

„Am avut o rundă de discuții cu Australia şi am ajuns la concluzia că nu este bine pentru noi să concurăm cu partenerul nostru. Deci am decis să lăsăm Australia să candideze pentru că ei au un proiect mai puternic”, a spus Pichot.

World Rugby va alege gazda pentru 2027 abia anul viitor

Federaţia argentiniană de rugby nu a făcut deocamdată nici un comentariu legat de acest subiect. Agustin Pichot şi-a anunţat săptămâna aceasta candidatura la preşedinţia federaţiei internaţionale, World Rugby, împotriva actualului conducător al acestui for, Bill Beaumont.

Six Nations s-ar putea transforma în Turneul cu șapte sau opt echipe! România și Georgia nu sunt luate în calcul nici de această dată. Cele trei reprezentative cu șanse de a fi invitate în competiție

Australia a găzduit, împreună cu Noua Zeelandă, ediţia inaugurală a Cupei Mondiale de rugby, desfăşurată în 1987, iar în anul 2003 a organizat singură această competiţie. În cazul în care retragerea din cursă a Argentinei se confirmă, Australia va fi una dintre favoritele în cursa pentru ediţia 2027 a Cupei Mondiale, de a cărei organizare este interesată şi Rusia. World Rugby urmează să aleagă ţara gazdă în cursul anului următor. Ediția din 2019, desfășurată în Japonia anul trecut, a generat aproximativ 6,5 miliarde de dolari pentru economie.

Ediția din 2023 se va desfășura în Franța

Deși Africa de Sud era considerată favorită să primească privilegiul de a găzdui turneul final al Cupei Mondiale de rugby din 2023, reprezentanții Consiliului World Rugby au dat câștig de cauză Franței.

Alin Petrache, șeful rugby-ului românesc, aruncă bomba: „Ce fel de gripă a fost înaintea meciului cu Georgia când aveam jumătate de lot nimicit? N-o fi fost coronavirus?”

Candidatura Franței a depășit ca număr de voturi Africa de Sud și Irlanda. Națiunile majore (Australia, Anglia, Noua Zeelandă, Argentina, Scoția, Țara Galilor, Italia) au avut câte trei voturi fiecare, federațiile regionale (Oceania, Europa, Africa, America de Sud, America de Nord și Asia) și Japonia, câte două, în timp ce Georgia, Canada, SUA și România au avut câte un vot.

Publicat: 17 04. 2020, 09:20