Argint european pentru curlingul românesc
La doar a treia sa participare în Campionatul European de Curling, Liga C, echipa României câștigă medalia de argint. Ștefan Bodea, Bogdan Tăut, Bogdan Colceriu și Allen Coliban sunt cei patru sportivi care au reușit în cursul săptămânii trecute la Copenhaga să devanseze Irlanda, Slovenia, Serbia, Belarus, Luxemburg și Islanda în lupta pentru calificare în Liga B, alături de Țara Galilor, câștigătoarea medaliei de aur.
După un meci dificil în care România a pierdut aurul în fața Țării Galilor, echipa a revenit și s-a impus în fața Serbiei cu 9 la 5, obținând prima medalie pentru curlingul românesc într-o competiție oficială, organizată de World Curling Federation.
„Este un moment incredibil pentru noi și pentru curlingul din România. Am îndeplinit un prim vis în drumul spre reprezentarea României la Olimpiadă în acest sport și nu ne rămâne decât să continuăm acest drum. Suntem una dintre cele mai tinere federații sportive românești dar asta nu ne împiedică să avem visuri mărețe”, afirmă Allen Coliban, președintele Federației Române de Curling.
Echipa masculină de curling a României se pregătește pentru deplasarea de la Stavanger, Norvegia, la finalul lunii noiembrie, unde va reprezenta țara pentru prima dată în Liga B, întâlnind țări cu tradiție în curling precum Germania, Anglia, Olanda sau Finlanda.
Federația Română de Curling s-a înființat în 2010 și de atunci promovează practicarea acestui sport în patinoarele din Brașov și București, organizând un campionat național an de an și asigurând reprezentarea țării noastre în campionatele internaționale atât la probele masculine cât și la cele feminine.
Curlingul este un sport de echipă practicat pe gheață, inventat de scoțieni înainte de 1500. Două echipe de câte 4 oameni lansează 16 pietre de granit spre o țintă aflată la 45 de metri distanță. Câștigă echipa care reușește să aducă mai multe pietre mai aproape de centrul țintei în 8 sau 10 jocuri repetate.
Comunicat oficial al Federației Ronâne de Curling